Peste 15 stațiuni turistice și-au trimis reprezentanții la Borsec pentru a participa la conferința de două zile organizată de către Asociația Stațiunilor Turistice (AST) în perioada 24-25 februarie. Dezbaterile s-au axat pe situația stațiunilor din România în contextul pandemiei de coronavirus și pe posibilitățile de dezvoltare prin programele de finanțări naționale care vor fi implementate în următoarele luni.
Dezbaterile au fost deschise de către primarul orașului Borsec, Mik József, care îndeplinește și funcția de președinte AST. Edilul a vorbit despre importanța asociației prin care se promovează dezvoltarea tuturor formelor de turism și realizarea de strategii și programe regionale și naționale. „Acționând în mod integrat vom putea susține oferirea de alternative atât în perioadele de sezon, cât și extrasezon. Dezvoltarea asociației, asigurarea unei reprezentativități pentru toate sectoarele turismului, va avea un impact asupra politicilor naționale, asigurând și oportunități de a propune și sprijini măsuri cu impact mare asupra stațiunilor turistice, luând în considerare nevoile specifice ale membrilor” a explicat edilul. Primarul a vorbit și despre faptul că în România există 149 stațiuni turistice, iar cooptarea unui număr cât mai mare în AST va face mai facilă reprezentarea intereselor acestora. „Dacă putem să arătăm că suntem uniți și constituim o forță de luat în seamă, chiar am putea face o diferență” a menționat primarul.
În cadrul conferinței s-a discutat și despre problemele specifice cu care se confruntă stațiunile turistice și despre nevoia schimbării legislației în domeniu, pentru a putea facilita dezvoltarea acestui sector. Reprezentanții stațiunilor au vizitat noul centru balnear în construcție al orașului, cât si Complexul de Schi Speranța.
AST a luat ființă la începutul anului trecut, fiind o asociație de autorități publice locale de la nivel național și care acționează unitar pentru dezvoltarea stațiunilor turistice din România.
Membrii fondatori sunt Primăria Orașului Borsec (Harghita), Primăria Comunei Bazna (Sibiu) și Primăria Orașului Geoagiu (Hunedoara). AST își propune să fie un sprijin atât în comunicarea cu instituțiile centrale, dar și un sprijin pentru dezvoltarea comunităților locale prin implementarea de proiecte din surse de finanțare, dar mai ales internaționale care să fie complementare proiectelor desfășurate de autoritățile locale.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviște: Lucrări majore de modernizare la Școala „Tudor Vladimirescu”
Aurelian Cotinescu: Moștenirea lui Ionel Brătianu ne arată că reformele nu sunt niciodată ușoare, dar sunt indispensabile
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara este prezentă la „Anuala Venețiană” prin expoziția „3D – Design, Dimension, Dialogue”