Conducerea Aeroportului Internațional Timișoara Traian Vuia a organizat miercuri o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai celor mai importanți operatori din turism din regiunea de vest a țării, tour-operatori, agenții de turism, reprezentanți ai instituțiilor de specialitate. Pentru că anul acesta se anunță un număr record de curse charter de vacanță, organizarea trebuie să fie pe măsură, astfel ca toată lumea să rămână cu impresii și amintiri plăcute la finalul sezonului estival.
”De-o parte și de alta am venit cu idei și propuneri, pentru că interesul tuturor este să avem o colaborare bună și să facem lucrurile să funcționeze cât mai bine și mai eficient. Ne bazăm pe o comunicare transparentă și deschisă, care să aibă beneficii pentru toți cei care vor opta să zboare din Timișoara spre destinațiile preferate de vacanță. Mizăm pe experiență și privim cu optimism spre vara care se anunță foarte efervescentă din punctul de vedere al numărului de zboruri charter către Grecia, Egipt, Turcia, Tunisia, Bulgaria sau Spania”, spune directorul general al AIT TV, Daniel Stamatovici.
Vă reamintim că oferta de curse charter de vacanță este cea mai variata și mai bogată din istorie și include 13 destinații din 6 țări și un record de zboruri – 540 – care vor fi puse în vânzare de către diverși tour operatori.
Sharm El Sheikh, din Egipt, va fi o destinație în premieră absolute pentru Aeroportul din Timișoara iar Grecia va fi destinația cu cel mai mare număr de curse, 192, către destinațiile Creta, Zakynthos, Rodos, Corfu, Lefkada, Skiathos și Kefalonia. Zborurile vor fi operate de la începutul lunii iunie, Creta și Zakynthos având câte trei programate pe săptămână în vârf de sezon, în timp ce celelalte vor avea doar două zboruri sau unul singur.
Egipt și Turcia vor fi de asemenea țări foarte frectentabile pentru turiștii din Banat, 161 de zboruri fiind programate spre Hurgada și Sharm El Sheikh, din martie și aprilie, și 139 către în Antalya, din luna mai. Practic, în timp ce Hurgada va avea cinci curse charter pe săptămână, Antalya va deține recordul sezonului estival din acest an, cu nu mai puțin de opt curse pe săptămână.
Luna iunie va aduce și curse către Tunisia, Bulgaria, Spania, destinațiile finale fiind Hammamet, Varna și Palma de Mallorca. Zborurile către aceste orașe de vacanță vor fi câte unul pe săptămână.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviștenii pot scăpa de penalitățile la taxe și impozite dacă își achită restanțele până la 31 octombrie 2025
Nu mai accepta să te supui, dacă nu te simți bine în familia ta
Care sunt caracteristicile unei familii toxice. Control excesiv, manipulare, lipsa de empatie