Ziua Poliţiei Române (25 martie) va fi sărbătorită astăzi, în municipiile Brad şi Deva, printr-o serie de manifestări comemorative prin care poliţiştii hunedoreni vor marca, alături de numeroşi invitaţi şi parteneri instituționali, 200 de ani de când domnitorul muntean Grigore Dimitrie Ghica înmâna marelui agă Mihăiţă Filipescu primul steag al instituţiei, ce purta pe atunci denumirea de Agie, moment istoric considerat ziua de naştere a Poliţiei ca instituţie modernă, aflată în slujba legii.
Manifestările dedicate acestui moment deosebit din viaţa instituţiei au demarat în urmă cu o săptămână, prin desfăşurarea unor competiţii sportive dedicate poliţiştilor. Astfel, poliţiştii hunedoreni, cu sprijinul organizaţiilor sindicale şi profesionale, au organizat mai multe competiţii sportive, competiţii care au dat ocazia celor mai bine pregătiți să se întreacă pe terenul de sport şi să îşi dovedească abilităţile sportive, ştiut fiind faptul că exerciţiile fizice fac parte integrantă din programul de pregătire profesională al oricărui poliţist.

Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, vor fi premiaţi cei mai buni poliţişti, criteriile de apreciere vizând etica, operativitatea şi profesionalismul cu care aceştia au răspuns solicitărilor comunităţii.
Festivitatea de premiere va avea loc astăzi 25 martie a.c., la sediul Poliţiei Municipiului Deva şi va cuprinde mai multe momente: prezentarea evoluţiei istorice instituției Poliţiei Române (prelegerea va fi susţinută de d-na Angela Cerean, şeful Serviciului Judeţean Hunedoara al Arhivelor Naţionale), premierea poliţiştilor sau a echipelor care au câştigat diferitele competiţii sportive organizate cu prilejul Zilei Poliţiei Române, acordarea unor diplome de excelenţă şi avansarea, la gradul profesional următor, la termen sau înainte de termen a 130 ofiţeri şi agenţi de poliţie.
De asemenea, vor fi acordate diplome de excelenţă unor poliţişti care s-au remarcat pentru merite profesionale deosebite şi nu numai: agent şef principal de poliţie VALENTIN GEORGE LĂCRARU (din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale), pentru merite profesionale deosebite în îndeplinirea cu succes a atribuţiilor specifice, în cadrul misiunii internaţionale O.N.U. de menţinere a păcii în Sudanul de Sud (2019-2021),

agent şef principal de poliţie RADU PAVEL DANIEL (Biroul Rutier Brad), pentru merite deosebite în practicarea alpinismului de performanţă şi reprezentarea cu succes a României pe cele mai înalte vârfuri muntoase ale lumii .

agent şef principal de poliţie CREŢ IULIAN pentru spiritul civic şi implicarea de care a dat dovadă intervenind pentru salvarea vieţii unui tânăr prins sub un mal de pământ. Manifestarea dedicată Zilei Poliţiei Române va continua la Palatul Copiilor, din Deva, unde, cu începere de la ora 12:00, poliţiştii vor prezenta o parte din dotările tehnice şi autospecialele de intervenție ale I.P.J. (autolaboratorul criminalistic mobil destinat cercetării la faţa locului, cu tehnica foto-video digitală, trusele specializate, şi echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme existente în câmpul infracţional, autospecialele Serviciului Rutier, ale Biroului Protecţia Animalelor, cele ale Serviciului de Ordine Publică şi pe cele ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale), dar şi un stand de prezentare a activităţii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Totodată, elevii unităţilor şcolare din municipiul Deva vor putea primi informaţii privind oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, în cazul în care sunt interesaţi în a urma o carieră de poliţist. Manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române, ediţia 2022, vor include şi oficierea, la Monumentul Poliţistului Român (aflat în incinta I.P.J. Hunedoara), a unei slujbe religioase de pomenire în memoria tuturor poliţiştilor români căzuţi la datorie, pentru apărarea legii. Activităţile publice dedicate Zilei Poliţiei Române îşi propun să popularizeze atribuţiile specifice instituţiei şi să promoveze în rândul cetăţenilor un comportament civic bazat pe respectul faţă de lege şi faţă de valorile fundamentale ale statului de drept, ce sunt apărate poliţişti.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune