Titlul i-a fost acordat într-un cadru oficial de către colonel Matei Viorel, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, care i-a înmânat jandarmului montan certificatul și Insigna onorifică pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu.
Subofițerul s-a evidenţiat prin modul în care și-a executat misiunile în cadrul Postului de Jandarmi Montan Zănoaga, fiind bine pregătit profesional, serios, cu inițiativă şi adaptabilitate la situaţii noi.
În anul 2021, acesta s-a implicat direct în activități specifice pentru limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2, atât în perioada stării de urgență, cât și în perioada stării de alertă.
Militarul a participat la numeroase competiţii sportive (semimaratoane și maratoane pe asfalt, maratoane montane şi crosuri), la care a obţinut rezultate notabile, reprezentând cu mândrie, atât Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, cât și Jandarmeria Română.
Distincția onorifică a fost acordată cu ocazia aniversării Zilei Jandarmeriei Române, instituție care pe data de 3 aprilie a.c. a împlinit 172 de ani de existență.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviște: Lucrări majore de modernizare la Școala „Tudor Vladimirescu”
Aurelian Cotinescu: Moștenirea lui Ionel Brătianu ne arată că reformele nu sunt niciodată ușoare, dar sunt indispensabile
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara este prezentă la „Anuala Venețiană” prin expoziția „3D – Design, Dimension, Dialogue”