Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a transmis, pe pagina de social media, faptul că astăzi a fost depusă în Parlament, de liderii Coaliției, Legea offshore.
Conform actualului proiect de lege, companiile plătesc aceleași taxe pe toată durata exploatării, se elimină supraimpozitarea peste prețul de 45 de lei /MWh și se aplică supraimpozitarea peste prețul de 85 de lei /MWh (între 15 și 70%). De asemenea, limita deducerilor crește de la 30 la 40% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare și se elimină obligația de a vinde 50% din producție pe piața internă, guvernul putând să intervină doar în situații de criză. Prevederile se aplică și pentru exploatările onshore.
Potrivit proiectului, România va avea drept de preempțiune la achiziția gazelor naturale, adică va putea acoperi necesarul intern înainte de a vinde surplusul către export.
Declarații, Nicolae Ciucă:
Aceasta lege deblochează investițiile din Marea Neagră și reduce dependența de gazul rusesc, oferind României șansa de a deveni lider regional iar românilor acces la gaze mai ieftine.
Legea offshore reduce dependența de gazul rusesc
Iată că acum, în sfârșit, această lege, care este o prioritate a Coaliției, este depusă în Parlament și avem o majoritate care înțelege importanța acestor investiții, legea urmând să fie adoptată cât mai repede.
Proiectul asigură independența energetică a României și reduce dependența de gazul rusesc, prin stimularea investițiilor în extracția de gaze naturale.
Legea depusă stabilește un regim fiscal competitiv în așa fel încât împărțirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60 % (statul român) – 40% (investitorul).
Foarte important: Legea asigură stabilitatea și predictibilitate legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum și în onshore de mare adâncime (exploatări pe uscat, de mare adâncime).
Ce trebuie să reținem: Primele gaze din Marea Neagră, în a doua parte din acest an.
Primele gaze din Marea Neagră vor ieși în a doua partea a acestui an și aici vorbim de o producție de circa 1 miliard de metri cubi anual – Investitorii de la Black Sea Oil and Gas sunt în fază avansată a lucrărilor, având deja procesul verbal de recepție la finalizarea lucrărilor.
Legea stabilește același cadru fiscal pentru investiții offshore și onshore de adâncime, practic urgentând investițiile onshore de la Caragele, județul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România.
La zăcământul Caragele estimăm începerea exploatării la începutul anului 2024.
La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitor și primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârșitul anului 2026 – începutul anului 2027.
Ce va obține România de pe urma acestei legi? Independență și securitate energetică*
România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-și producția cu mult peste necesarul actual de consum intern, dar și timp suficient să se pregătească pentru a dezvolta industrii care să consume gazul în țară.
De asemenea, țara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională. Este evident că atunci când oferta de gaze va fi mai mare decât cererea de pe piața internă oferta va scădea, iar românii vor benefica de prețuri mai mici.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan