Un turist din Municipiul Târgovişte, aflat în dificultate în Masivul Montan Bucegi a fost ajutat de jandarmii montani şi salvamontişti.
Ieri 19 septembrie a.c., jandarmii de la Postul Montan Ordine Publică Zănoaga, în urma unei solicitări primite de la lucrătorul unui camping au intervenit, împreună cu un lucrător din cadrul Serviciului Salvamont Dâmboviţa în zona Cheile Zănoagei din Masivul Montan Bucegi în sprijinul unei persoane, care se afla în dificultate.
Turistul, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Municipiul Târgovişte a plecat ieri, 18 septembrie a.c., de la locul de cazare, într-o drumeţie, iar în Cheile Zănoagei din neatenţie a alunecat pe un podeţ din lemn şi s-a accidentat în zona gleznei de la membrul inferior stâng fiind în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea. Totodată, după ce s-a târât circa 200 de metri ca să ajungă la marginea pădurii şi neavând niciun mijloc de legătură pentru a anunţa salvatorii montani, a fost nevoit să rămână peste noapte în zona respectivă.
În urma solicitării, salvatorii montani ajunşi la faţa locului au acţionat cu promptitudine, au transportat turistul accidentat, în condiţii de siguranţă până la Postul de Jandarmi Montan Zănoaga, unde i s-au acordat măsurile de prim-ajutor prin imobilizarea membrului inferior stâng şi învelirea corpului cu pături pentru reîncălzire, deoarece prezenta stare de hipotermie medie, din cauza frigului îndurat peste noapte.
Ulterior turistul a fost preluat de la Zănoaga de un echipaj SMURD Fieni şi condus la Spitalul Judeţean Târgovişte, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
***
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.058037/ 0749.034639 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL I.J.J. DÂMBOVIŢA


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”