Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, miercuri, 25 mai 2022, la Deva, s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a manifestării național-bisericești intitulată: Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean.
Acțiunea, desfășurată atât la Monumentul Eroilor aflat în curtea Catedralei cât și în interiorul Bisericii, a fost organizată cu prilejul apropiatei Sărbători a Zilei Eroilor și a Zilei Rezervistului.
Manifestarea, organizată de Sectorul Cultural al Centrului Eparhial și de Filiala Județeană a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, a debutat cu slujba Parastasului pentru toți membrii asociației amintite, mutați la cele veșnice.

În fața troiței din curtea Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva s-au depus coroane de flori și s-a dat onorul militar, în cinstea tuturor acelora care și-au adus, ca prinos de jertfă pentru țară și neam, propria lor viață.

În continuare, în Catedrala Episcopală Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a rostit o rugăciune de mulțumire și binecuvântare pentru cei prezenți, iar apoi a adresat un cuvânt despre disponibilitatea spre jertfă a celor ce se pun în slujba patriei și a neamului îmbrăcând haina militară, ca dar a lui Dumnezeu, jertfă care devine posibilă prin dragostea față de ceilalți, după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos de a ne iubi aproapele.
Dl. Col. (r) Mircea Constantinescu i-a înmânat Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Diploma cu titlul de Membru de Onoare al Filialei Județene „Sarmizegetusa” Hunedoara a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza și o plachetă aniversară. Aceeași distincție a fost înmânată și Domnului Prefect al județului Hunedoara Călin Petru Marian, prezent la această manifestare. De asemenea, Dl. Col. (r) Alexandru Toma Negoiță i-a înmânat Preasfinției Sale o Diplomă prin care a fost numit Membru de Onoare al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I. – Filiala „Țebea”, județul Hunedoara.

Alături de camarazii lor din Ministerul Apărării Naționale au fost prezenți și membrii ai Filialei „Țebea” a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Ministerul Afacerilor Interne.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan