Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean

Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, miercuri, 25 mai 2022, la Deva, s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a manifestării național-bisericești intitulată: Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean.

Acțiunea, desfășurată atât la Monumentul Eroilor aflat în curtea Catedralei cât și în interiorul Bisericii, a fost organizată cu prilejul apropiatei Sărbători a Zilei Eroilor și a Zilei Rezervistului.

Manifestarea, organizată de Sectorul Cultural al Centrului Eparhial și de Filiala Județeană a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, a debutat cu slujba Parastasului pentru toți membrii asociației amintite, mutați la cele veșnice.

În fața troiței din curtea Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva s-au depus coroane de flori și s-a dat onorul militar, în cinstea tuturor acelora care și-au adus, ca prinos de jertfă pentru țară și neam, propria lor viață.

 

În continuare, în Catedrala Episcopală Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a rostit o rugăciune de mulțumire și binecuvântare pentru cei prezenți, iar apoi a adresat un cuvânt despre disponibilitatea spre jertfă a celor ce se pun în slujba patriei și a neamului îmbrăcând haina militară, ca dar a lui Dumnezeu, jertfă care devine posibilă prin dragostea față de ceilalți, după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos de a ne iubi aproapele.

Dl. Col. (r) Mircea Constantinescu i-a înmânat Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Diploma cu titlul de Membru de Onoare al Filialei Județene „Sarmizegetusa” Hunedoara a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza și o plachetă aniversară. Aceeași distincție a fost înmânată și Domnului Prefect al județului Hunedoara Călin Petru Marian, prezent la această manifestare. De asemenea, Dl. Col. (r) Alexandru Toma Negoiță i-a înmânat Preasfinției Sale o Diplomă prin care a fost numit Membru de Onoare al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I. – Filiala „Țebea”, județul Hunedoara.

Alături de camarazii lor din Ministerul Apărării Naționale au fost prezenți și membrii ai Filialei „Țebea” a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Ministerul Afacerilor Interne.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share