Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, are ca priorități combaterea violenței sexuale împotriva copiilor, încetarea abuzului, a neglijării și a exploatării lor.
Vicepreședintele ANPDCA, Vișinel Bălan, a vorbit despre nevoia aplicării legislației actuale în domeniul protecției copilului la dezbaterea ,,Cum își poate proteja România copiii de violența sexuală?,, care a avut loc la sediul Guvernului.
La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile pentru a găsi împreună un cadru legal coerent de colaborare, cooperare și coordonare mai bună, astfel încât minorii să poată fi mai bine protejați. Este vorba despre o dezbatere care face parte din proiectul JUSTinACT derulat de Fundația World Vision România.
,,Avem legislație cu privire la protecția și apărarea copiilor victime ale infracțiunilor sexuale și este de datoria autorităților locale, poliție, DGASPC-uri, inspectorate școlare, primării să coopereze. Legea pe care o avem poate preveni abuzurile și salva copiii aflați în situații disperate, însă este nevoie de cooperare interinstituțională. Orice este suplimentar în domeniul legislației drepturilor copiilor nu face decât să îngreuneze actuala legislație’’ a declarat Vișinel Bălan.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție pregătește modalități cuprinzătoare de răspuns la amenințarea pe care o reprezintă abuzul sexual asupra copiilor și bineînțeles la vulnerabilitățile la care sunt expuși un număr mare de copii. Aceste măsuri se regăsesc în Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului pentru următorii cinci ani, aflată în dezbatere publică.
Sistemul Informatic Național care urmează să fie implementat va asigura de asemenea, premisele intervenției precoce în situațiile de violentă și abuz asupra copiilor și nu în ultimul rând, ca urmare a identificării și înregistrării tuturor copiilor cu probleme din țară, de la cei care se confruntă cu lipsuri materiale grave sau n-au acces la educație și sănătate, până la copiii abandonați.
”Pentru prima dată, familiile, copiii și instituțiile din domeniul protecției copilului și adopției vor avea acces la o platformă digitală. Facem o centralizare la nivel național privind copiii aflați în situații de risc și familiile vulnerabile. Așa vom putea ști, de la sate până la marile orașe, care este situația acestor copii. În același timp, simplificăm întreg procesul de adopție. Va fi mult mai ușor pentru părinții adoptatori, cât și pentru autorități să aibă acces la servicii electronice. Nu mai trebuie să se prezinte fizic la un ghișeu pentru a depune documente și toată comunicarea se face online”, adaugă Firea. Ea precizează că această baza de date va fi completată în timp real de lucrătorii sociali, din toate județele țării, cu ajutorul tabletelor care fac parte din noul Sistemul Informatic Național. „Putem constitui, astfel, dosarul electronic al copilului în situație de risc: prevenire, protecție specială, adopție, dar și monitorizarea în urma adopției. Sistemul Informatic Național va înlocui actualele baze de date și arhive electronice folosite de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Acest sistem va fi bază pentru Legea prevenirii separării copilului de familie și a Observatorului Național al Copilului. Investim în acest proiect circa 9 milioane de euro, aproape 8 milioane de euro fiind fonduri europene nerambursabile. Noul sistem informatic va fi gata până la jumătatea anului viitor”, a transmis ministrul Familiei, Gabriela Firea.
În fiecare an crește numărul minorilor care au suferit un abuz sexual, în raport cu anul precedent
• În România sunt 10 județe în care sunt menționate între 0-4 cazuri de abuz sexual sau exploatare sexuală a minorului în 2021. Pe de altă parte, în județe precum Iași sau Mureș sunt raportate zeci de cazuri (144 – Iași, 81 – Mureș).
• Doar pentru 1041 de cazuri s-a inițiat urmărirea penală dintre cele 1349 de abuzuri sexuale raportate.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan