Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

 „Zilele Județului Dâmbovița”, a patra zi de sărbătoare

Ajunsă la cea de-a patra zi, suita de manifestări Zilele Județului Dâmbovița, ce se află în acest an la prima sa ediție, a continuat ieri, 4 iunie 2022, ( Zilele Județului Dâmbovița 2023 – Află programul evenimentelor) cu activități cu specific cultural-artistic, omagial și sportiv, menite să pună în valoare atât talentul artiștilor și sportivilor participanți, cât și varietatea culturală și o parte a patrimoniului cultural al județului, acestea fiind elemente de o covârșitoare însemnătate în conturarea imaginii publice a județului nostru.

Ca și în zilele anterioare, în programul manifestărilor de ieri au fost prevăzute mai multe acțiuni ce s-au desfășurat în două localități ale județului – comuna Potlogi și municipiul Târgoviște – astfel încât de atmosfera de sărbătoare să se poată bucura cât mai mulți cetățeni dâmbovițeni.

Citește și:

Zilele Județului Dâmbovița 2023 – Află programul evenimentelor

Întrecerea de ciclism „Iubim Dâmbovița” a fost acțiunea sportivă care a deschis seria evenimentelor din comuna Potlogi, ea fiind urmată de o festivitate de premiere, în cadrul căreia sportivii au fost răsplătiți pentru eforturile depuse în timpul competiției. Întrecerea sportivă a atras numeroși spectatori din rândul localnicilor și al celor aflați temporar în localitate.

Oficial Media - Ciclism la Potlogi / Zilele Județului Dâmbovița
Oficial Media – Ciclism la Potlogi / Zilele Județului Dâmbovița

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi a fost gazda ședinței extraordinare a Consiliului Județean Dâmbovița. Consilierii județeni prezenți au votat în unanimitate acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al județului Dâmbovița” Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei. Este primul titlu de acest fel acordat de Consiliul Județean Dâmbovița.

Președintele Corneliu Ștefan: „Cu prilejul aniversării a 510 ani de atestare documentară a județului Dâmbovița, se propune conferirea înaltei distincții de către unitatea administrativ-teritorială județul Dâmbovița – titlul de Cetățean de Onoare al județului Dâmbovița – Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, personalitate marcantă, a cărui activitate religioasă și academică a contribuit la menținerea unei bune colaborări între Biserică și autoritatea publică județeană. Pentru cariera excelentă, pentru consemnările din diferite publicații și cărțile Înaltpreasfinției Sale, pentru comunicările în cadrul reuniunilor științifice sau civice, care conțin bunăvoință, răbdare și îndemn la conservarea particularităților și rânduielilor neamului românesc, pentru modul de implicare în viața spirituală, Înaltpreasfințitului Părinte Nifon i-au fost acordate numeroase distincții bisericești și civile. Acordarea distincției de astăzi – diploma și titlul de Cetățean de Onoare al județului Dâmbovița – Înaltpreasfințitului Părinte Nifon reprezintă o recunoaștere a faptelor și a meritelor sale în slujba comunității noastre, în aproape un sfert de veac de activitate neîntreruptă.”

Oficial Media - IPS Nifon cetățean de onoare al Județului Dâmbovița
Oficial Media – IPS Nifon cetățean de onoare al Județului Dâmbovița

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon: „E un moment emoționant. Eu privesc acest gest nu ca pe unul care se referă la umila mea persoană, ci la instituția pe care o reprezint. Eu am onoarea, bucuria și fericirea să fiu slujitor al instituției care dă substanță neamului românesc. O iau ca pe o cinste pe care o faceți cu toții Bisericii noastre strămoșești. Vă mulțumesc cu deosebită recunoștință pentru titlul de Cetățean de Onoare! Vă felicit pentru că țineți plenul parlamentului județean în acest loc de rezonanță istorică impresionantă! Primesc acest titlu cu bucurie, smerenie și mândrie reținută. Ne aflăm la Palatul de la Potlogi, ctitorie a sfântului voievod-martir Constantin Brâncoveanu, care este până astăzi o pildă pentru cei ce doresc să-și asume responsabilități publice de conducere, deoarece s-a remarcat ca un genial lider, care a adus prosperitate și stabilitate țării noastre, dar și ca un aprig mărturisitor, apărător și promotor al credinței. Evenimentul de astăzi are o încărcătură spirituală extraordinară, căci se desfășoară sub ocrotirea voievodului-martir. Înțeleg alegerea acestui loc ca pe un angajament necondiționat, uriaș și hotărât al conducerii județului nostru de a sprijini mai departe, cu mai multă putere, nu numai Biserica noastră străbună, ci și toate proiectele culturale și educaționale, cu conștiința că este instituția fundamentală, necesară și simbolică pentru noi, românii.”

Oficial Media - Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița / Ședință festivă la Palatul Potlogi
Oficial Media – Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița / Ședință festivă la Palatul Potlogi

La ședință au fost prezenți și: vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, administratorul public Cristian Avanu, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, miniștri secretari de stat în Guvernul României, parlamentari de Dâmbovița, rectorul Universității Valahia din Târgoviște, Laura Gorghiu, directorul economic al ADR Sud Muntenia, Mirela Tache, foști președinți ai Consiliului Județean Dâmbovița – Gheorghe Ana și Florin Popescu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița, Valentin Calcan, primarul localității-gazdă, Nicolae Catrina, primarii localităților învecinate și ai orașelor dâmbovițene, oaspeții din trei raioane din Republica Moldova – unități administrativ-teritoriale cu care județul Dâmbovița a stabilit, în urmă cu mai mulți ani, relații de cooperare: Consiliul Raional Căușeni – Nicolae Gorban, președinte; Consiliul Raional Ștefan Vodă – Vasile Maxim, președinte, Vladimir Baligari, vicepreședinte, și Aliona Muntean, șeful Direcției Administrative; Consiliul Raional Ialoveni – Victoria Marian Bogos, vicepreședinte, Ion Scutaru, șeful Direcției Generale pentru Educație, și Eleonora Bălan, șef serviciu Resurse Umane.

Ședința festivă a Consiliului Județean Dâmbovița a fost urmată de un moment artistic susținut de Corala Appassionato, laureată a numeroase premii naționale și internaționale. La Curtea Domnească de la Potlogi au răsunat acordurile pieselor interpretate de prestigioasa formație corală târgovișteană, momentul artistic fiind îndelung aplaudat de cei prezenți – reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, consilieri județeni, dar și un număr mare de invitați.

Oficial Media - Corul Apassionato la Palatul de la Potlogi / Zilele Județului Dâmbovița
Oficial Media – Corul Apassionato la Palatul de la Potlogi / Zilele Județului Dâmbovița

Un al doilea moment artistic l-a reprezentat „Simpozionul și recitalul de romanțe”, susținut la Casa Romanței, municipiul Târgoviște fiind, de mai bine de 50 de ani, gazda Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, eveniment organizat, an de an, de către Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Tot ieri a fost redeschisă pentru vizitare Curtea Domnească din Târgoviște, după ce Turnul Chindiei, ruinele Bisericii Paraclis şi Biserica Domnească Mică Sf. Vineri au făcut obiectul unui amplu proces de restaurare și conservare, realizat în cadrul proiectului „Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea, dezvoltarea și valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște”, derulat de Consiliul Județean Dâmbovița din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Prezent la eveniment, președintele Corneliu Ștefan s-a adresat celor prezenți cu următorul mesaj:

„Astăzi se împlinesc 510 ani de când numele județului nostru apare într-un document al vremurilor, iar o astfel de zi este mai mult decât potrivită pentru redeschiderea în totalitate a Curții Domnești și a Turnului Chindiei. După doi ani în care s-au derulat ample lucrări de restaurare, acesta nu este doar un moment foarte așteptat atât de dâmbovițeni, cât și de turiștii care vin în număr tot mai mare în Dâmbovița, ci și o bornă în cronologia intervențiilor asupra monumentelor din cadrul ansamblului Curtea Domnească.

Oficial Media - Academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, fost ministru al culturii
Oficial Media – Academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, fost ministru al culturii

          Este cea mai importantă intervenție după anul 1850, în vremea domniei lui Gheorghe Bibescu, valoarea lucrărilor, recent încheiate, la toate cele patru obiective, fiind de 19.000.000 lei, din care 98% reprezintă fonduri europene, iar 2% – cofinanțarea Consiliului Județean Dâmbovița. 

          La Biserica Mare Domnească s-au făcut lucrări la acoperiș și au fost curățate ancadramentele de piatră. Mă bucur să vă spun că, din resursele financiare ale Consiliului Județean Dâmbovița, au fost finalizate lucrările de restaurare a icoanei de hram și a frescei realizate în anul 1698.

          Biserica Sf. Vineri a beneficiat de refacerea acoperișului, a pardoselii interioare, s-a restaurat exteriorul turlei și a fost consolidată structura de rezistență a acesteia. Tot la Biserica Sf. Vineri, consiliul județean va finanța restaurarea, conservarea și punerea în valoare a picturii interioare.

          A fost refăcut paramentul de cărămidă al Bisericii Paraclis și a fost instalat un sistem de iluminat ambiental.

          În ceea ce privește Turnul Chindiei, s-a lucrat la structura de rezistență a trunchiului de piramidă, a fost refăcută integral tencuiala interioară, partea exterioară a fost sablată integral și au fost recondiționate tâmplăria și scara interioară.

          Facem totul pentru ca Cetatea Târgoviștei să își recapete statutul pe care, de-a lungul secolelor, i l-au conferit Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu.

          Suntem mândri de trecutul nostru și arătăm acest lucru prin tot ceea ce facem!

          Turnul Chindiei, emblema de secole a județului Dâmbovița și a municipiului Târgoviște, construit la mijlocul secolului al XV-lea, în vremea domniei lui Vlad Ţepeş, atrage în fiecare an zeci de mii de turiști. Cu satisfacție vă pot spune că, în ultimii 3 ani, Curtea Domnească și, implicit, Turnul Chindiei au avut peste 200.000 vizitatori, chiar dacă am trecut prin doi ani de restricții.

          Toate lucrurile frumoase despre care vorbim se datorează academicianului Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, fost ministru al culturii, specialist în istoria artei, doctor în științe istorice, președintele secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual a Academiei Române, care este astăzi alături de noi. În urmă cu 60 de ani, domnia sa își începea strălucita carieră chiar aici, la Curtea Domnească. Îi mulțumesc pentru implicarea sa în toate proiectele noastre și îl invit să ne spună câteva cuvinte, mai ales că este cel mai în măsură să ne vorbească despre istoria acestui loc.

          La mulți ani, Dâmbovița!

          La mulți ani, dâmbovițeni!”

La Curtea Domnească, toți cei prezenți au putut asista la schimbarea gărzii și apoi la concertul susținut de Ameriknu, Provincialii și Direcția 5.

Evenimentele de la Curtea Domnească s-au încheiat cu un spectacol de proiecție de lumini pe Turnul Chindiei.

Oficial Media - Zilele Județului Dâmbovița / Curtea Domnească Târgoviște / Turnul Chindiei
Oficial Media – Zilele Județului Dâmbovița / Curtea Domnească Târgoviște / Turnul Chindiei

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița

Distribuie acest articol Oficial Media
Share