O nouă ediție a cunoscutului Festival Internațional de Folclor „Carpatica”, eveniment care reunește participanți din țară, dar și de peste hotare, se va desfășura în perioada 16 – 20 iunie, în județul Hunedoara.
Ca de obicei, festivalul va fi deschis la Deva de o paradă a portului popular la care vor lua parte tineri și copii îmbrăcați în straie populare.
Ediția a XXI-a a Festivalului Internațional de Folclor „Carpatica” va avea loc la Deva, precum și în alte două localități ale județului Hunedoara, respectiv la Hațeg și Șoimuș. Ansambluri folclorice din Bulgaria, Macedonia și Serbia, precum și din țară, din județele Arad, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Timiș și Ansamblul Folcloric „Pădureanca” al Palatului Copiilor, vor participa la ediția din acest an a festivalului. Evenimentul va fi deschis vineri, 17 iunie, pe platoul din fața Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, când, de la ora 17:00, va avea loc parada costumului, dansului și cântecului popular. Parada va fi urmată, o oră mai târziu, de la 18:00, de festivitatea de deschidere a festivalului, dar și de un spectacol folcloric, care se vor desfășura în Piaţa Victoriei din oraş. O paradă similară, urmată de un spectacol, va avea loc sâmbătă, 18 iunie, începând cu ora 16:30, în orașul Hațeg. Duminică, 19 iunie, în ultima zi a festivalului, participanții vor fi prezenți la Șoimuș, acolo unde, de la ora 13:00, se va desfășura parada portului popular, urmată de festivitatea de încheiere a celei de-a XXI-a ediții a evenimentului.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune