Primul autovehicul complet autonom, dotat cu tehnologie dezvoltată de Continental, a fost prezentat și testat în Timișoara
Datorită hardware-ului și software-ului de ultimă generație, vehiculul fără șofer și volan poate face față situațiilor tipice de trafic din interiorul orașului.
Timișoara, 23 iunie 2022. Continental, companie tehnologică, a prezentat, pentru prima dată în România, o mașină autonomă, o platformă de dezvoltare pentru o gamă largă de tehnologii Continental care sunt necesare pentru funcționarea sistemelor de mobilitate fără șofer în viitor. Compania este convinsă că aceste vehicule autonome, propulsate electric – fără șofer, volan sau pedală de frână – vor aduce o contribuție importantă la îmbunătățirea traficului și, în consecință, și a calității vieții în zonele urbane. Dezvoltarea acestui vehicul autonom a fost realizată împreună cu compania EasyMile.
Compania a organizat, joi, 23 iunie 2022, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, dezbaterea cu titlul “Smart & Sustainable Urban Mobility powered by Continental”.
Evenimentul face parte din strategia companiei privind dezvoltarea de produse și tehnologii pentru o mobilitate urbană sustenabilă, pentru mașini cu un nivel tot mai avansat de conducere asistată și automatizată, care oferă utilizatorului experiențe remarcabile.
“Industria automotive trece printr-o transformare completă, de la una în care mașina reprezintă un concept format din componențe la un vehicul care are în prim plan funcționalitățile și software-ul. Mașina devine un smartphone pe roți, cu funcții precum aplicațiile în top, urmate la nivel secund de un sistem de operare, apoi de 4-5 computere cu o putere ridicată de calcul, iar abia apoi vin componentele precum senzorii și actuatorii. Nu mai putem discuta despre vehicule individuale, ci despre interconectarea lor care merge în direcția unui ecosistem de mobilitate inteligentă, integrând diverse modalități de transport, de la trotineta și bicicleta eletrice la mașini și chiar sisteme de transport public. Așa cum este chiar robo-taxiul prezentat azi. Toate aceste direcții sunt dezvoltate în strânsă conexiune cu megatrendurile industriei: conducerea autonomă, conectivitatea, electrificarea.
Acest vehicul autonom prezintă performanța și maturitatea unei game de tehnologii Continental pe care le vedem deja folosite în multe modele diferite de mașini care circulă astăzi în trafic. Vorbim despre produse și tehnologii, precum și cele care vizează zona de siguranță atât a pasagerilor, cât și a celorlalți participanți la trafic. Prin această platformă continuăm să ne dezvoltăm produsele pe baza experiențelor din viața reală, astfel încât să putem rămâne lideri în numeroasele noastre domenii diferite de expertiză tehnică”, a spus Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.
Vehiculul autonom a fost testat în Piața Unirii din Timișoara. Sute de persoane au experimentat deplasarea într-o mașină fără șofer.
Investițiile companiei Continental reprezentă un nou pas spre o mobilitate și mai modernă, mai sigură, mai conectată, mai convenabilă, mai inteligentă, mai sustenabilă și capabilă să ofere soluții provocărilor din industrie.
“Pentru inginerii și specialiștii IT din centrul de cercetare și dezvoltare din Timișoara, dezvoltarea de soluții software pentru o mobilitate sigură și comfortabilă reprezintă o prioritate. Zero accidente, zero emisii și zero stres, datorită conectivității inteligente: acest lucru ajută la realizarea tehnologiilor noastre de pionierat. Idei inovative în direcția conducerii autonome (prin sisteme active și pasive de siguranță), pentru o mobilitate conectată (computere de înaltă performanță, interacțiune om-mașină, vehicul-to-everything ș.a.) prin folosirea inteligenței artificiale, a tehnologiei cloud și atenția acordată securității cibernetice reprezintă tot atâtea preocupări în dezvoltarea și punerea în aplicare a megatrendurilor industriei”, a adaugat dr. von Albrichsfeld.
Tehnologia pentru vehicule autonome, pe care Continental și EasyMile o folosesc, este gata pentru producția de serie și este deja utilizată la nivel mondial, în mai multe localități, unde vizează trasee publice, zone delimitate de la sediile companiei, campusuri universitare sau zone de târguri. Este de așteptat ca, în doar câțiva ani, acest vehicul cu conducere autonomă să devină un plus important la sistemele de mobilitate existente, deoarece sunt ecologice, flexibile, sigure și, prin urmare, potrivite pentru numeroase sisteme de transport.
Prin dezbaterea “Smart & Sustainable Urban Mobility powered by Continental”, la aceeași masă au stat reprezentanți ai autorităților, universităților și instituțiilor publice și au căutat oportunități de colaborare pentru dezvoltarea unor strategii urbane de mobilitate inteligente.
La dezbatere au participat și au luat cuvântul reprezentați ai Primăriei Timișoara, ai Prefecturii, ai Consiliului Județean Timiș, ai ADR Vest, ai Universității Politehnica Timișoara și ai Universității de Vest din Timișoara, precum și reprezentanți ai Continental și Easy Mile.
Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluții sigure, eficiente, inteligente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2021 o cifră de afaceri de 33,8 miliarde de euro și are în prezent peste 190.000 de angajați în 58 de țări și piețe. În 8 octombrie 2021, compania a aniversat 150 de ani de la înființare.
În perioada 1999 – 2021 Continental a investit peste 2 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele trei domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deţine șase unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab şi Iaşi. Compania are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul anului 2021, Continental avea peste 17.500 de angajaţi, din care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni și va continua să angajeze în funcție de viitoarele proiecte.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum sa alegi cele mai bune parfumuri rufe si parfumuri haine pentru prospetime si confort zilnic
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii