Liderii coaliției de guvernare (PSD-PNL-UDMR) au decis, într-o ședință de șase ore, primele măsuri fiscale majore care urmează să fie aplicate firmelor și persoanelor fizice. Potrivit G4Media, coaliția a decis următoarele:
La capitolul DEDUCERI
- Venituri până în 4.500 de lei, cu un impact bugetar de 3 miliarde lei/an până în 2023
- Tinerii până în 26 de ani, deduceri de 15% din impozitul pe venit cu valoare maximă de 383 de lei
- Deduceri pentru familiile care au copii (doar unul dintre părinți) 100 de lei/copil dacă copiii sunt înscriși la o formă de învățământ. (De la 4 copii in sus impozit pe venit zero)

La capitolul CONTRACTELE PART TIME
- Contractele part time cu contribuții ca salariu minim pe economie, daca persoana are doar un singur contract de muncă.
- Excepție vor face elevii/studenții care au vârsta până la 26 de ani, persoana care urmează o formă de ucenicie, pensionarul care beneficiază de pensie din sistemul public, persoane fizice care realizează venituri din salarii având mai multe contracte de munca cu timp parțial sau întreg iar valoarea cumulată din salarii depașeste salariul minim pe economie, persoanele cu dizabilități
La capitolul DIGITALIZAREA ANAF
- După procesul digitalizării s-ar putea introduce gradual impozitul pe venitul global
La capitolul ACCIZE
- Alcool, 20% acciza – 6 bani/litru – de la 1 ianuarie
- Țigări, crește cu 31 de lei acciza, 60 de bani/pachet – de la 1 august
- Combustibil – acciza neschimbată, sub condiția ca din paritatea leu-euro sa nu scadă
La capitolul TVA
- Restaurante, catering, hoteluri – de la 5 la 9%
- Locuințe – TVA 5% doar pentru o locuință pana la plafonul de 600.000 de lei dar și pana in 80mp2 utili.
- Băuturi cu zahar – de la 9 la 19% (intra și berea fără alcool)
La capitolul IMPOZIT PE TRANZACȚII IMOBILIARE LA PERSOANE FIZICE
- Se excludere deducerea de 90.000 de euro/imobil vândut
- Se trece la impozitare de 1% pentru o locuință mai mare de 3 ani și impozit 3% pentru imobile de până în 3 ani (excepție moșteniri)
- Se va elimina COTA FORFETARĂ PENTRU IMPOZITUL PE VENIT DIN CHIRII
La capitolul IMPOZIT PROPRIETATE
- Pe grila notarială
- Nu se mai face diferență între pers fizică versus persoană juridică
- Se face clasificare de „rezidețial” și „nerezidențial”
- Pe rezidential, impozitul – 0,1-0,2% si pe nerezidentiale 1 – 1,3%
La capitolul MICROINTERPRINDERI
- Reducere plafon cu 500.000 euro
- Limitare deținere control Maxim 3 microinterprinderi
- Limitarea obiectului de activitate
- Cel putin un angajat
- Dividende de la 5 la 8%
- Se elimina scuturile pentru companiile de stat si pensiile private
La capitolul PFA
- scăderea plafonului de la 100.000 de euro la 25.000 euro/anual
La capitolul JOCURI DE NOROC
- Se impozitează 40% din câstig (orice câstig), dar se va face analiză privind modalitatea de impozitare la nivel UE pentru a se aplica un model
La capitolul AGRICULTURA/CONSTRUCȚII
- Scăderea palfonului de la 30.000 lei la 10.000 lei pentru facilități fiscale
La capitolul BENEFICII
- Limitarea beneficiilor salariale impozitate favorabil la 33% (venituri anuale)
La capitolul VENITURI EXTRA SALARIALE
- Sub 6 salarii minime brute – fara contributii
- Între 6 si 12 salarii minime brute – contributii pt 6 salarii minim
- Între 12 si 24 salarii minime brute – dau contributii cat pt 12 salarii minime
- Peste 24 salarii minime brute – contributii ca pt 24 de salarii minime

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate