Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Nu plăteşti burse elevului, se cheamă deturnare de fonduri. Noi măsuri propuse de Ministerul Educației

Ministerul Educaţiei va propune o reformă a sistemului de alocare a burselor elevilor care va presupune o creştere importantă de buget şi cuantumuri minime care să fie garantate inclusiv prin existenţa unor mecanisme care să permită sancţionarea acelor situaţii în care copiii nu primesc bursele sociale la care au dreptul, a declarat joi ministrul Sorin Cîmpeanu, scrie Agerpres.

„Vom propune o reformă a sistemului de alocare a burselor elevilor. Această reformă va presupune o creştere foarte importantă de buget şi va presupune de asemenea şi cuantumuri minime care să fie garantate inclusiv prin existenţa unor mecanisme care să permită rapid sancţionarea acelor situaţii în care elevii nu primesc acele burse sociale la care au dreptul. De asemenea, vom avea şi burse de încurajare a excelenţei mult mai mari decât până acum. (…)

Oficial Media - Nu plăteşti burse elevului, se cheamă deturnare de fonduri. Noi măsuri propuse de Ministerul Educației
Oficial Media – Nu plăteşti burse elevului, se cheamă deturnare de fonduri. Noi măsuri propuse de Ministerul Educației

Autorităţile locale trebuie să plătească aceste burse pentru că, spre deosebire de perioada dinainte de 2020, când aceste burse se plăteau din bugetul autorităţilor locale, acum banii aceştia vin de la bugetul de stat. Nu plăteşti burse elevului se cheamă deturnare de fonduri”, a arătat ministrul, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, noul proiect va prevedea un cuantum de minimum 250 de lei pentru bursele sociale, valoare care să fie respectată.

„Vrem să avem prevederi pentru a putea sancţiona acele situaţii în care nu se respectă acest cuantum minim”, a mai spus Cîmpeanu.

În prezent bursele de ajutor social au fost majorate la 200 de lei la începutul acestui an.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share