Urmare a unei inițiative din anul 2021 a Ministerului Sportului, cu sprijinul premierului Nicolae Ciucă și vicepremierului Kelemen Hunor, România va organiza, prin Federația Română de Ciclism, Campionatul European de Mountain Bike, ediția 2024.
Un prim pas în acest sens a fost făcut astăzi, prin întrevederea care a avut loc la Palatul Victoria, între primul-ministru, Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul sportului, Eduard Novak, președintele Uniunii Europene de Ciclism, Enrico Della Casa, președintele Federației Române de Ciclism, Alex Ciocan, și antrenorul federal al Federației Române de Ciclism, Cristiano Valoppi. “Discuțiiile cu privire la organizarea Campionatului European de Mountain Bike au început încă de anul trecut cu președintele Uniunii Europene de Ciclism, Enrico Della Casa, căruia îi mulțumesc pentru încrederea acordată. Mă bucur că vom organiza în premieră în România o competiție de acest nivel. Totodată, le mulțumesc premierului Nicolae-Ionel Ciucă si vicepremierului Kelemen Hunor pentru sprjinul acordat organizării acestui eveniment sportiv de anvergură. Pentru ciclismul și sportul românesc este încă o reușită majoră”, a declarat Eduard Novak, ministrul sportului. Prin vocea primului-ministru, Nicolae-Ionel Ciucă, Guvernul României și-a exprimat decizia de a sprijini această inițiativă: “Organizarea în țara noastră a acestei competiții europene va încuraja tinerii să practice acest sport și va putea oferi oportunități de promovare a României la nivel european și internațional.”
Competiția, care ar urma să facă parte din etapele de calificare pentru participarea la Jocurile Olimpice Paris, va avea loc la începutul lunii mai 2024. Peste 400 de concurenți vor lua startul în patru probe de concurs: XCO, XCC, XCE și XCR. Peste o sută de cluburi de ciclism funcționează în România, potrivit statisticilor oficiale, activând peste 100.000 de cicliști. Proiectele aflate în derulare vizează realizarea a peste 3.000 de kilometri de trasee pentru biciclete, la nivel național, în următorii ani.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG