La 78 de ani de la debarcarea pe plajele din Normandia, Divizia Aeropurtată 101 (Asalt Aerian) a Forțelor Terestre ale SUA a revenit în Europa, ca urmare a angajamentului ferm al SUA față de securitatea regiunii Mării Negre și a Aliaților NATO. Divizia 101 este o unitate de elită și de răspuns rapid a Armatei SUA, iar ieri și-a prezentat drapelul de luptă la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, printr-o ceremonie, urmată de o demonstrație de asalt aerian, organizată împreună cu Forțele Armate Române.
Ceremonia simbolizează începutul desfășurării în avans a diviziei în Europa, în sprijinul misiunii Corpului V al Armatei SUA de a consolida flancul estic al NATO și de a se angaja în exerciții multinaționale cu parteneri de pe continentul european și este o tradiție care datează din Războiul Civil American, când soldații își recunoșteau și urmau steaguri și culorile pe măsură ce se desfășurau. O ceremonie oficială a fost adoptată de armată în 1921.
Locțiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Cristian Dan a participat alături de prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu și comandantul Diviziei 101 Aeropurtată, generalul-maior Joseph McGee, la ceremonia de prezentare a Drapelului de luptă al unității americane, ce a avut loc în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța.

”Este o onoare să mă aflu alături de această formație, de soldați.

Această ceremonie și, mai ales, desfășurarea noastră în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia reprezintă angajamentul de neclinitit al SUA, față de aliații noștri din NATO. Fiecare dintre aceste națiuni au servit alături de noi în Afganistan și este o onoare să servim astăzi, aici, alături de toate aceste națiuni”, a transmis generalul maior Joseph McGee , participanților prezenți la eveniment.

”Alături de militarii români și de cei ai forțelor aliate aflate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, am participat la prezentarea drapelului de luptă al Diviziei 101 Aeropurtată, unitate de elită a SUA dislocată în România ca urmare a deciziilor Summit-ului NATO de la Madrid. Noul Concept Strategic al Alianței a recunoscut regiunea Marii Negre ca fiind de importanță strategică. Această abordare unitară a Flancului Estic este cea mai eficientă modalitate de apărare, iar Summit-ul de la Madrid a marcat nașterea unei noi etape de descurajare și apărare colectivă. La 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic, președintele Joe Biden a reiterat la Madrid angajamentul ferm al SUA față de securitatea regiunii Mării Negre.

Acțiunile suplimentare pentru întărirea descurajării și apărării NATO sunt de o importanță capitală. Multumesc tuturor militarilor dislocați în România, femei și bărbați, pentru contribuția la securitatea noastră. Mulțumesc tuturor aliaților care contribuie la misiunile de descurajare și apărare pe Flancul Estic și în România! Țara noastră este astăzi mai sigură și mai protejată ca oricând!Împreună rămânem puternici!” a transmis premierul Nicolae Ciucă, general (r) al Armatei Române. Cu acest prilej, forțe și mijloace aparținând Brigăzii 2 Combat Team din cadrul Diviziei 101 Aeropurtate americane, dislocate în România în urma deciziilor Summit-ului NATO de la Madrid, au desfășurat un exercițiu demonstrativ, alături de militari ai Batalionului 341 Infanterie „Rechinii Albi”, din cadrul Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești”. De asemenea, a fost organizată și o expoziție de tehnică ce a inclus elicoptere de atac, tancuri, transportoare amfibii blindate, elemente de artilerie și de artilerie antiaeriană, precum și echipament specific de geniu și de acordare a primului ajutor din dotarea subunităților române și americane participante la exercițiu.

Militarii Diviziei Aeropurtate 101 (Asalt Aerian) au început să sosească la baza aeriană „Mihail Kogălniceanu” încă din luna iunie. Unitățile sunt aici în sprijinul misiunii Corpului V al Forțelor Terestre ale SUA de a întări flancul estic al NATO și de a participa la exerciții multinaționale, împreună cu aliații și partenerii din Europa. În total, aproximativ 4.700 de soldați ai Diviziei 101 Aeropurtate vor fi dislocați în baze militare din Europa. Iar în curând va sosi, în România încă o brigadă a US ARMY.



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune