Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Alianței ”O voce pentru Educație”, care reunește mediul asociativ și de afaceri. Alături de reprezentanții acestei coaliții, din care fac parte 30 de ONG-uri și companii specializate în educație și UNICEF, 20 de camere de comerț și grupuri de afaceri din Coaliția pentru Dezvoltarea României, precum și 100 de lideri care conduc companii de top din țara noastră, la dialog au participat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și consilierul onorific al premierului României, Marilen Pirtea.
Cu această ocazie, au fost dezbătute o serie de teme legate de pachetul de legi privind educația, printre care finanțarea sistemului de învățământ, dezvoltarea învățământului profesional, tehnic și dual și digitalizarea.
“Astfel de consultări sunt binevenite, pentru a corela nevoia de modernizare și capacitatea sistemului de învățământ de a răspunde provocărilor viitorului. Programul ”România Educată”, care beneficiază de o atmosferă efervescentă, se regăsește în viziunea Legilor Educației și are nevoie de o fundație normativă solidă, care să poată susține progresele viitoare”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
Din perspectiva noii legi a învățământului preuniversitar, participanții au subliniat importanța asigurării finanțării necesare pentru implementarea reformelor, gestionarea provocărilor reprezentate de abandonul școlar și analfabetismul funcțional, precum și soluții pentru creșterea atractivității învățământului profesional și profesional dual, în acord cu cerințele operatorilor economici.
Premierul României a dat asigurări că bugetul de anul viitor va putea susține noile prevederi legale privind educația, iar ținta de 15 la sută pentru învățământ din bugetul consolidat reprezintă un angajament asumat care va fi îndeplinit treptat, până în 2027.
Ministrul Educației a precizat că pachetul de finanțare în valoare de un miliard de lei pentru combaterea abandonului școlar va fi implementat în prima etapă în peste 1400 de școli vulnerabile, în timp ce bugetul alocat pentru bursele elevilor va crește de zece ori (de la 270 milioane lei în anul 2020 la 2,7 miliarde lei în anul 2023). Alături de programe naționale precum masa caldă sau masa sănătoasă în școli, de măsurile de creștere a atractivității carierei didactice, de finanțare a învățământului profesional și tehnic, de dotare a liceelor profesionale, aceste inițiative vor contribui la reducerea ratei de abandon școlar.
Din perspectiva învățământului dual, au fost evidențiate o serie de măsuri necesare pentru revitalizarea acestuia, precum investiții în infrastructură, dotări cu tehnologii noi, stagii de practică extinsă, pregătirea personalului didactic și corelarea curriculei cu evoluțiile din industrie.
“Viitorii profesioniști ai țării noastre trebuie să regăsească în educația duală șansa de a-și valorifica talentul, priceperea, aptitudinile, vocația, în instituții de învățământ bine dotate, cu specialiștii capabili să utilizeze tehnologiile și care să aibă o strânsă legătură cu viitorii angajatori. România resimte nevoia de a dezvolta acest sistem de educație, care să pună accent pe latura practică, pentru a oferi societății noastre profesioniștii care să asigure funcționalitatea, modernizarea și dezvoltarea economiei”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
Totodată, digitalizarea a fost menționată ca fiind un element cheie pentru suportul procesului educațional, din perspectiva nevoii de a utiliza cele mai noi metode de predare, în acest sens fiind necesare eforturi suplimentare de dotare a unităților de învățământ, dar și de pregătire a personalului didactic.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Senatorul Ciprian Iacob. Când adevărul nu mai încape în tăcere
Delegație italiană în vizită la Dâmbovița. Discuții despre un posibil proiect de cooperare între GAL-uri
338 de locuri de muncă vacante în Dâmbovița. Studii superioare, meserii, muncitori necalificați