La sfârșitul acestei săptămâni, în 6 și 7 august, în arealul localităților Hoghilag, Valchid și Prod din județul Sibiu – foarte aproape de Sighișoara – se desfășoară Sărbatoarea tuberozelor. Deși 2022 este doar al VI-lea an în care este marcată, manifestarea își are geneza în Evul Mediu, atunci când comunitatea săsească din acea zonă a adus pentru prima dată și a cultivat tuberoze (numite și chiparoase).
Evenimentul din aceste zile îmbină o multitudine de activități: tururi ghidate prin grădinile cu tuberoze ale gospodarilor, lansări de carte, concerte muzicale, târguri de produse locale, conferințe, ateliere de creație etc.
În premieră, tuturor acestor acțiuni li se adaugă, duminică, 7 august, deja bine știuta caravană medicală timișoreană, aflată la cea de-a XVIII-a ediție. Asociația pentru Anestezie și Terapie Intensivă „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” – Timișoara, va efectua pro bono examinări din următoarele specialități:
· Analize de laborator – hematologie – pe loc;
· Cardiologie, cu EKG și ecografie;
· Chirurgie plastică și reparatorie;
· Dermatologie;
· Endocrinologie, cu ecografie tiroidiană;
· Gastroenterologie, cu ecografie abdominală;
· Neurologie;
· Pediatrie;
· Pneumologie, cu spirometrie.
Echipa va fi formată din 25 de voluntari, medici tineri, entuziaști și dedicați. O noutate cu totul remarcabilă este că acestora li se adaugă mari personalități din medicina românească: Prof. Univ. Dr. Tiberiu Bratu, Prof. Univ. Dr. Liviu Pop, Prof. Univ. Dr. Ioan Sporea și, desigur, inițiatorul acestor caravane, Prof. Univ. Dr. Dorel Săndesc.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Tupeul fără limite al unui anonim deputat liberal de Arad
Programul lucrărilor de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 20 – 26.05.2024
Festivalul Babel aduce anul acesta 30 de țări la Târgoviște. Peste 300 de artiști și invitați pe scena Teatrului Tony Bulandra