50 de copii din comuna Nucet vor începe noul an școlar într-o grădiniță nouă.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de primarul locaității, Luisa Bărboiu, au inaugurat grădinița cu program prelungit ”de care se vor bucura cei mai mici dintre locuitorii din sat, aceasta fiind și de un real ajutor pentru părinții care își știu copiii într-un spațiu sigur și modern”, a precizazt liderul PSD pe pagina de social media.
Proiectul finalizat se ridică la peste 2.400.000 de lei, iar suma a fost asigurată prin Programul Operațional Regional, primăria comunei Nucet punând la dispoziție terenul și utilitățile necesare.
La eveniment au fost prezenți și vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, deputații Radu Popa și Marian Țachianu, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, inspectorul școlar general Ileana Neculaescu, consilieri locali și județeni.
Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis felicitări primarului Luisa Bărboiu și colectivului din primăria Nucet ”care a pus umărul la implementarea acestui proiect”.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)