Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu editori, bibliotecari și personalități culturale. Discuțiile au vizat dificultățile cărții românești sau editată în limba română de a ajunge la public, dar și propuneri de soluții prin care lectura să fie încurajată mai ales în rândul copiilor și al tinerilor.
”Am avut o întâlnire foarte bună astăzi cu oameni de cultură – academicieni, profesori, editori, bibliotecari, autori de carte românească – și am răspuns cu multă deschidere propunerilor lor. Ne dorim să aducem mai aproape cartea de generațiile tinere și să încurajăm aplecarea lor către lectură, promovând, totodată, autorii români și cărțile în limba română”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Guvernul va susține propunerea Asociației Editorilor de promovare a cărților autorilor români și a scrierilor în limba română, cu precădere către elevi, prin alocarea unui buget dedicat pentru achiziția acestor cărți de către bibliotecile publice, pentru a le pune la dispoziția cititorilor.
De asemenea, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a propus derularea Programului ”O carte pe an pentru fiecare elev”, iar Asociația Editorilor și-a exprimat disponibilitatea de a-l susține.
Nu în ultimul rând, șeful Executivului a agreat cu editorii, bibliotecarii și autorii de carte participanți la întâlnire asupra unei campanii publice prin care va fi promovată lectura cărților autorilor români și în limba română, cititul aplicat al literaturii clasice și contemporane românești și a celei în limba română.
La întâlnire au participat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și consilierul de stat Iulian Chifu.
Lista invitaților i-a inclus pe Acad. Răzvan Theodorescu, Nicolae Manolescu, membru corespondent al Academiei Române, Prof. univ. dr. Victor Neumann, Horațiu Mălăele, Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, Prof dr. Doina Banciu, avocat Marian Nazat, Adina Rosetti, Conf. univ. dr. Răzvan Voncu.
Din partea bibliotecarilor au participat Agnes Terezia Erich și Dragoș Adrian Neagu – Președinte al Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, iar din partea editorilor de carte – Ovidiu Enculescu, directorul Editorii RAO, Mihai Mitrică – Director Executiv AER (Asociația Editorilor din România), Andrei Niculescu – Editor, membru al Consiliului coordonator AER, Silvia Colfescu – directorul Editurii Vremea, Dan Croitoru – directorul Editurii Polirom, Dan Iacob – directorul Editurii ART.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista