Cele 20 de principii ale Pilonului european al drepturilor sociale sunt menite să ne ghideze către construirea unei Europe sociale puternice, echitabile, incluzive și bogate în oportunități.
Comisia a prezentat deja mai multe acțiuni bazate pe fiecare principiu al pilonului, o serie de alte acțiuni suplimentare fiind planificate pentru o și mai mare consolidare a drepturilor sociale în UE.
Prin Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale, Comisia a stabilit inițiative concrete pentru realiza aceste obiective. Este vorba de un efort comun al instituțiilor UE, al autorităților naționale, regionale și locale, al partenerilor sociali și al societății civile.
Potrivit articolului 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, printre obiectivele Uniunii Europene se numără și acelea de a promova bunăstarea popoarelor sale și de a acționa pentru dezvoltarea durabilă a Europei, întemeiată pe creștere economică echilibrată și pe stabilitate a prețurilor, pe o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social, precum și pe un nivel ridicat de protecție
și de îmbunătățire a calității mediului. Uniunea combate excluziunea socială și discriminarea și promovează justiția și protecția socială, egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea între generații și protecția drepturilor copilului.
În conformitate cu articolul 9 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale, Uniunea ține seama de cerințele privind promovarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă, garantarea unei protecții sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii sociale, precum și de cerințele privind un nivel ridicat de educație.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Corneliu Ștefan: Județul Dâmbovița se dezvoltă. Care sunt rezultatele ultimilor 5 ani la conducerea Consiliului Județean Dâmbovița
CJD prezintă bilanțul primului an din al doilea mandat al președintelui Corneliu Ștefan
NATO testează extinderea Brigăzii Rapide în Europa de Est în timpul exercițiului din toamna anului 2025