Camera de Comerț Dâmbovița a organizat astăzi, 21 septembrie 2022, 𝐈̂𝐧𝐭𝐚̂𝐥𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮 𝐚 𝐂𝐚𝐦𝐞𝐫𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐦𝐞𝐫𝐭̦ 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐒𝐮𝐝 – 𝐌𝐮𝐧𝐭𝐞𝐧𝐢𝐚, eveniment ce așează unitatea instituțională acolo unde îi este locul, potrivit unui comunicat din partea instituției.
”Aceasta va fi concentrată în sensul identificării, centralizării și propunerii celor mai bune soluții, pe termen mediu și lung, pentru rezolvarea problemelor reale din mediului antreprenorial românesc.
Este mai mult decât important, ca în aceste perioade, deloc ușoare, să avem un dialog și să fim uniți!”
Tot astăzi, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița a avut loc o ședință de lucru unde au participat Mihai DARABAN, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Valentin CALCAN, președintele CCIA Dâmbovița, precum și pe președinții și vicepreședinții Camerelor de Comerț din Regiunea Sud-Muntenia.
„Mediul privat dâmbovițean se bucură de întreaga noastră atenție! Suntem un partener activ și, întotdeauna, vom căuta cele mai bune soluții, astfel încât să asigurăm condițiile necesare dezvoltării tuturor afacerilor dâmbovițene.
Acesta a fost și scopul întâlnirii de astăzi. Colaborarea dintre administrațiile publice și mediul privat este fundamentală pentru o dezvoltare economică sustenabilă. Mă bucur că, prin atragerea de fonduri guvernamentale și europene, dar și din bugetul propriu, Consiliul Județean Dâmbovița oferă posibilitatea angrenării în proiecte și domenii care vor schimba în bine județul nostru”, a precizat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
La rândul său, prefectul județului, Claudia Gilia, a transmis un mesaj pe pagina de social media în urma întâlnirii cu reprezentanții mediului de afaceri.
”O administrație publică responsabilă are un dialog constant cu mediul economic!
Investițiile în județul Dâmbovița sunt un adevărat motor de dezvoltare. Pe lângă investițiile făcute de Guvern și de administrația locală prin atragerea de fonduri europene, o altă sursă pentru creșterea nivelului de trai sunt și investițiile făcute de mediul privat. Acestea sunt un adevărat indicator al încrederii că banii privați vor fi cheltuiți eficient. Nimeni nu și-ar risca proprii bani acolo unde există fisuri.
Alături de Președintele Consiliului Județean, Cornel Ștefan și de primarul municipiului Târgoviște,
Stan Daniel Cristian, i-am asigurat pe reprezentanții mediului de afaceri că efortul nostru va fi unul constant în a asigura un mediu economic stabil și prietenos.
Avem un parteneriat puternic între Prefectura județului nostru și Camerele de Comerț, la fel și între universitate și alte instituții de învățământ cu mediul de afaceri. Împreună putem face din județul nostru unul prosper”, a precizat Claudia Gilia.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
All-on-4 vs. All-on-6 – Ce alegi când vrei o dantură completă și stabilă?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Florian Colceag, antrenorul de genii: Când oamenii scapă de frică li se luminează mintea
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”