În perioada 12-14 octombrie, la sediul INCD INSEMEX Petroșani, s-a desfăşurat cea de-a XIII-a ediţie a Concursului Naţional de Salvare Minieră şi de Suprafaţă, organizat de Asociaţia Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă (ASMS), membră a Organismului Internaţional de Salvare Minieră – IMRB și Institutul Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani.
Concursul a reunit peste 100 de participanți, iar competiția a fost una mult așteptată, fiind reluată după doi ani de pauză impusă de pandemia COVID.
Pe data de 12 octombrie, în cadrul ședinței Asociației Salvatorilor Minieri și de Suprafață (ASMS), președintele al Asociației, directorul general INCD INSEMEX dr. ing. George Artur Găman și-a anunțat cu emoții retragerea din funcția pe care a ocupat-o timp de 19 ani. Acesta a predat ștafeta de președinte dr. ing. Daniel Pupăzan, directorul tehnic INCD INSEMEX. Ședința a continuat cu prezentarea ultimelor noutăți în materie de protecție la incendiu, explozie, medii toxice, de către reprezentanții a două firme de echipamente de ultimă generație, Dräger România și Prosalv Buzău.




După terminarea ședinței ASMS, membrii asociației și invitații acestora, s-au deplasat la Muzeul Salvatorului, aflat în incinta Minei Petrila, unde s-a depus o coroană în memoria tuturor salvatorilor căzuți la datorie.




Pe data de 13 octombrie, a avut loc prima secțiune e concursului, cea de salvare subterană. Participanţii au avut de trecut mai multe probe, cu ajutorul cărora le-au fost testate îndemânarea şi pregă¬tirea în actul de salvare. Au participat șapte echipe, iar câștigătorii au fost E.M. Livezeni – locul I, E.M Lonea – locul II și E.M Lupeni – locul III. Mențiuni au luat și cei din Praid, Vulcan, Ocna Dej, Târgu Ocna.




Pe data de 14 octombrie, a avut loc a doua secțiune a concursului, cea de salvare la suprafață. La fiecare cate¬gorie s-a pus accent atât pe timpii de parcurgere a traseului, cât mai ales pe acurateţea execuţiei. Și la această secțiune au participat tot șapte echipe, iar câștigătorii au fost: Falck Fire Services Ploiești, urmați de cei de la Metrorex București, iar locul III le-a revenit celor de la Liberty Galați. Mențiuni au luat și cei de la Electrocentrale Rovinari, Ișalnița, Craiova II, Turceni.





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate
Consiliul Local Municipal Târgoviște – Ședință extraordinară în data de 13.10.2025