Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a semnat astazi, la sediul Guvernului României, in prezență premierului Nicolae Ciucă, contractul de finanțare pentru realizarea unui „Centru de colectare prin aport voluntar”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3 – Managementul deșeurilor, Investiția I1.
„𝐌ă 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫 𝐜ă 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐓â𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢ș𝐭𝐞 𝐬𝐞 𝐧𝐮𝐦ă𝐫ă 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐭ăț𝐢 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯 𝐭𝐞𝐫𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐞𝐚𝐳ă 𝐮𝐧 𝐚𝐬𝐞𝐦𝐞𝐧𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭”, a precizat primarul pe pagina de social media.
Astfel, edilul a mai oferit detalii cu privire la modul de functionare a Centrului de colectare prin aport voluntar: „va asigura colectarea separată a deșeurilor municipale care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre animale, deșeuri de gradină, deșeuri din construcții și demolări”.
Primul asemenea centru va fi construit în municipiul Târgoviște pe șoseaua Găești, va avea o suprafață de aproximativ 2500 mp., iar valoarea finanțării europene este de 4.558.786, 51 lei, integral nerambursabilă.

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Senatorul Ciprian Iacob. Când adevărul nu mai încape în tăcere
Delegație italiană în vizită la Dâmbovița. Discuții despre un posibil proiect de cooperare între GAL-uri
338 de locuri de muncă vacante în Dâmbovița. Studii superioare, meserii, muncitori necalificați