Crăciun la Turn – Turnul Chindiei este pentru prima dată gazda sărbătorilor de iarnă. De Ziua Națională s-a dat startul la joacă și bucurie în incinta Curții Domnești.
A fost o seară magică în care vizitatorii s-au perindat pe la căsuțele cu bunătăți, au admirat semețul Turn al Chindiei, au ascultat trupele invitate în concert și s-au bucurat de atmosfera cu mii de luminițe, cum numai de sărbătorile iernii o poți simți.

Crăciun la Turn – Turnul Chindiei prinde viață
Trebuie menționat că la deschiderea oficială a fost prezent președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, inițiatorul acestui proiect aflat la debutul său. O manifestare care așteaptă oaspeții din zonă, din întreaga țară -și de ce nu- și de peste granițele ei.
A fost pentru prima dată când Turnul Chindiei a prins viață, a fost însuflețit de sute și sute de vizitatori. Bucuria și strălucirea din ochii copiilor s-a transmis zidurilor cetății, ruinelor Palatului Domnesc. Toată luna decembrie mini-orășelul așteaptă oaspeți mici și mari, copii și bunici, atât la patinoar cât și la căsuțele cu bunătăți.
”Crăciun la Turn” – Turnul Chindiei a debutat cu intonarea Imnului de Stat, cu aprinderea luminilor de sărbători după care au concertat trupele Distinto, Zavera Band și Diana Matei & Taraful Cleante. La eveniment au fot prezenți alături de Corneliu Ștefan și de primarul Daniel Cristian Stan, vicepreședinții Consiliului Județean, Antonel Jîjîie și Luciana Cristea, Prefectul de Dâmbovița, Claudia Gilia, deputații Carmen Holban, Ionuț Vulpescu și Marian Țachianu.

Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu. Afost publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Citește și: Ziua națională a României, 1 decembrie- Semnificații istorice

Crăciun la Turn – Turnul Chindiei și 1 Decembrie sărbătorit românește
Album foto aici: Crăciun la Turn


călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026