Ne aflăm în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, când mulţi cetăţeni români, aflaţi în afara graniţelor ţării se întorc acasă alături de familie, fapt pentru care, la nivelul Poliției de Frontieră Române au fost dispuse măsuri suplimentare, astfel încât, să se asigure un control eficient şi operativ în toate punctele de frontieră deschise traficului internaţional.
La nivelul tuturor inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră a fost suplimentat numărul poliţiştilor planificaţi la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere, astfel încât, peste 3.800 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, la nivelul întregii ţări, misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat a României. În contextul în care se vor crea aglomerări, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. La graniţa cu Ungaria şi Bulgaria formalităţile de frontieră se derulează în comun cu autorităţile din statele vecine, sens în care reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu omologii unguri şi bulgari, pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului (suplimentarea arterelor şi a personalului aferent). ”În această perioadă, echipe din cadrul I.G.P.F. se vor deplasa la structurile teritoriale în vederea asigurării sprijinului necesar în derularea activităţilor operative. Pentru perioada următoare sunt preconizate creşteri ale valorilor de trafic, sens în care recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional.Reamintim ca la graniţa cu Ungaria sunt deschise 12 puncte de trecere în regim internaţional după cum urmează:
- pe raza județului Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu și P.T.F. Vărşand,
- pe raza județului Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borș, P.T.F. Borș II, P.T.F. Valea lui Mihai și P.T.F. Săcuieni,
- pe raza județului Satu Mare: P.T.F. Petea și P.T.F. Urziceni,
- pe raza județului Timiș: P.T.F. Cenad. De asemenea, recomandăm participanţilor la trafic să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie din statele de destinaţie şi din cele tranzitate şi să pregătească din timp documentele de călătorie” transmt cei de la Poliția de Frontieră.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
România premiată la PTAK Warsaw Expo pentru autenticitatea, calitatea și caracterul inovator al standului național
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești