Lucrările de extindere, modernizare și dotare cu echipamente performante a Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara au fost finalizate. Investiția cu fonduri asigurate de Consiliul Județean Timiș se ridică la 8 milioane de lei, TVA inclus, și va crește considerabil calitatea serviciilor medicale oferite de această secție a spitalului.
Noul sediu al Urgențelor are o suprafață de 787 mp, dublă față de vechea clădire și dispune de subsol, parter și etaj, un spațiu de primire al ambulanțelor cu copertină metalică de 168 mp, precum și culoare separate, delimitate în funcție de gravitatea cazurilor.
La etajul superior al imobilului a fost prevăzută o sală multifuncțională, care va deservi atât personalul medical, cât și medicii rezidenți și studenții.
24 de medici și 62 de asistenți medicali, pregătiți pentru a interveni în spital și pe teren, cu ambulanța sau cu elicopterul SMURD, se vor ocupa de persoanele care au diverse probleme medicale, dar și de victimele accidentelor care ajung la urgențe. Printre echipamentele achiziționate se numără:
– două aparate pentru realizarea compresiunilor toracice în cursul resuscitării
– fibroscop pentru efectuarea gastroscopiilor cu posibilitatea de terapie endoscopică
– echipamente de supraveghere și securitate
– sistem de informare și monitorizare a activității de triaj și de asistență medicală de urgență
– sistem pentru managementul căii aeriene dificile.
Noua clădire UPU, proiect implementat integral de Consiliul Județean, va fi cea mai mare secție de urgență a județului Timiș.
„Ne propunem să conturăm, în jurul Spitalului Județean Timișoara, un adevărat hub medical care să deservească cetățenii la standarde europene. Avem intenția fermă de a face apel la toate modalitățile prin care putem interveni în dezvoltarea unor servicii medicale integrate, performante, astfel încât Timișul să rămână, și pe acest palier, în avangarda regiunilor care pun în prim plan calitatea vieții. Consiliul Județean Timiș s-a implicat direct și în reamenajarea și modernizarea Secției de Urologie și ATI Transplant Renal, o investiție realizată în totalitate din bugetul județului. În același timp, la CJT există în derulare un alt proiect major, cel al noii maternități, unde investiția se va ridica la aproximativ 18 milioane de euro, din care în jur de 9 milioane de euro va reprezenta contribuția proprie a CJT”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.
Importanța acestei investiții a Consiliului Județean Timiș a fost evidențiată și de secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, prezent la inaugurarea noii secții: „Noi trebuie să ne adaptăm nevoilor moderne ale sistemului de urgență. Vorbim aici de un sistem de urgentă complex, cât mai integrat și bine pus la punct, care să deservească pacientul. În UPU triajul este extrem de important și de aceea avem nevoie de spații flexibile și de personal adecvat, adaptabil acestui tip de activitate. Mă bucură foarte mult această implicare și de aceea am răspuns invitației domnului președinte al Consiliului Județean. Extinderea și modernizarea UPU va permite să existe condiții mai umane, mai civilizate pentru cetățeni. E un pas important și cred că vorbim de o tranziție către unitatea nouă, unde vom vedea spații și mai mari, mai generoase, care va însemna o transformare radicală în asigurarea asistenței medicale de urgență a cetățenilor nu numai din județul Timiș, ci și din cele limitrofe”.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviștenii pot scăpa de penalitățile la taxe și impozite dacă își achită restanțele până la 31 octombrie 2025
Nu mai accepta să te supui, dacă nu te simți bine în familia ta
Care sunt caracteristicile unei familii toxice. Control excesiv, manipulare, lipsa de empatie