FABC a marcat Ziua de Luptă împotriva Cancerului printr-un eveniment organizat în data de 8 februarie, la Palatul Parlamentului, intitulat „Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului în contextul implementării Planului Național de Prevenire și Control al Cancerului„.
Cu acest prilej s-au reunit reprezentanți ai mediului academic, societăților profesionale și autorităților din România, care au un rol cheie în implementarea Planului Național de Combatere a Cancerului, dar și membrii noului Consiliu Științific al FABC.
Evenimentul a fost centrat pe realizarea normelor de implementare ale noului Plan Național de Prevenire si Combatere a Cancerului. Cheltuielile pentru tratamentul cancerului s-au dublat în ultimii cinci ani, de la aproape 1,5 miliarde de lei în anul 2017 la 3,9 miliarde lei în credite de angajament pentru finanţarea Programului naţional curativ de oncologie,.
“De la aproape 1,5 miliarde de lei în anul 2017 la 3,9 miliarde lei creditele de angajament pentru finanţarea Programului naţional curativ de oncologie. (…) De anul trecut din aprilie sunt deja introduse acele riscograme, sunt dezvoltate pentru noul contract cadru acele riscograme ce identifică principalii factori de risc asociaţi bolii oncologice. Este vorba despre consumul de tutun, nivelele de consum de alcool, unde ne aflăm pe primele locuri faţă de media europeană, comportamentul alimentar cu minimă consiliere psihologică încă din nivele primare sau secundare de asistenţă medicală, nivele de activitate fizică sau consiliere pentru combatarea sedentarismului, comportamentul sexual, care poate să fie legat de apariţia cancerelor genitale, toate acestea fiind de data aceasta elementele cuantificate, validate, evaluate şi decontate din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate la nivelul primului nivel decontat între pacient şi sectorul de sănătate românesc”, a spus Cojan, în cadrul evenimentului “Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului în contextul implementării Planului Naţional de Prevenire şi Control al Cancerului”, organizat de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.
Rata mortalității în rândul bărbaților cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani a fost cu 64% mai mare decât media UE, și cu 27% în rândul femeilor. În România, rata de incidență a cancerului de col uterin (32,3 la 100 000 de femei) și rata mortalității (16,9 la 100 000) sunt cele mai ridicate din UE. Una din două persoane bolnave de cancer din România sunt de vârstă activă, cu impact major asupra pieței muncii. În 2021, cancerul a provocat 46779 decese și chiar dacă a devenit în acest an în contextul pandemiei a treia cauză principală de deces din România – după bolile cardiovasculare și bolile aparatului respirator, inclusiv COVID), este de așteptat să își reia rolul tradițional din anii pre-pandemici, redevenind 2-a cauză majoră de deces la populația din țara noastră. Astfel, conform datelor Institutului Național de Statistică, malignitățile au contribuit cu 14,0% la totalul deceselor din 2021, iar 3 din 10 pacienți care au pierdut lupta cu cancerul aveau 65 de ani. În anul 2020, principalele cauze de mortalitate prin cancer au fost cancerul pulmonar (25%), cancerul colorectal și cancerul de prostată în rândul bărbaților, respectiv cancerul de sân (17.5%), cancerul colorectal, cancerul pulmonar și cancerul de col uterin în rândul femeilor. Datele Institutului Național de Sănătate Publică arată că județele cu cea mai ridicată rată de mortalitate prin cancer în 2020 au fost Tulcea, Buzău, Dâmbovița, Ialomița și Cluj. Mortalitatea prin cancer pe segmentul de vârsta 15 și 64 de ani este cu 48% mai ridicată în România comparativ cu media UE, conform celui mai recent Profil de țară privind cancerul realizat de OECD. În cazul bărbaților din acest segment de vârstă, sunt alarmante, atât incidența, cât și mortalitatea prin cancere cu localizare nazo- și oro-faringiană, care sunt printre cele mai ridicate din UE. O situație similară întâlnim și în cazul femeilor din această grupă de vârstă, incidența și mortalitatea cancerului nazofaringian și al cancerului de col uterin fiind cele mai ridicate din Uniune. Rata estimată a infecției cu HPV, standardizată în funcție de vârstă, arată că populația țării noastre este una dintre cele mai afectate populații naționale din UE27 (între 12,2 și 15,4 la 100 000 de locuitori),fapt ce se corelează cu incidența mare a formelor de cancer determinate de infecția cu Papilomavirusul Uman (HPV)observată în România.Infecția cu virusul HPV este implicată în 99% din cazurile de cancer de col uterin. În plus, studiile din ultimii ani susțin rolul infecției cu HPV ca factor de risc important și pentru unele cancere din sfera ORL, mai ales pentru cele cu localizare orofaringiană (amigdale, partea moale a cerului gurii/palatul moale, baza limbii) ce sunt cauzate de infecția cronică cu HPV în proporție de 70%. Suferinței imense provocată de cancer la nivel de individ i se adaugă impact societal important, deseori insuficient luat în calcul. Pierderile de productivitate cauzate de cancer produc în societate efecte de sărăcire pe multiple niveluri: indivizi, familii și societate în ansamblu. Anual viețile afectate sau pierdute prin cancer înseamnă pierderi economice în economia țării atât prin afectarea productivității pacienților și a aparținătorilor care, cumulate, ajung în prezent până la 3% din PIB-ul României.
“România a făcut progrese în prevenirea, diagnosticarea și îngrijirea cancerului în ultimii cinci ani, inclusiv din perspectiva adoptării în consens a unui Plan Național de Combatere a Cancerului și prin creșterea accesului la tratamente considerate standard de îngrijire, iar reducerea mortalității prin cancer pulmonar este o primă dovadă în acest sens. Avem însă o cale lungă de parcurs pentru a reduce decalaje pe care pacienții oncologici din România le întâmpină în comparație cu pacienții din restul Europei. Naționalitatea, vârsta, educația pentru sănătate, veniturile, locul în care trăim, nu trebuie să afecteze modul în care avem acces la servicii medicale, la prevenția și tratarea cancerului. Din acest motiv este nevoie să acționăm acum, să ne luam angajamentul ca societate că facem tot ce ține de noi pentru un viitor fără cancer. Același angajament ni-l dorim și din partea autorităților și al clasei politice, care trebuie să prioritizeze controlul acestei maladii care ne lovește atât individual, dar și la nivel de comunitate și societate. Întâlnirile periodice cu autoritățile și cu specialiștii, au rolul de a comunica direct nevoile pacienților. Anumite aspecte, în anumite zone s-au îmbunătățit, dar în altele, nu. Aici ține și de implicarea fiecăruia în teritoriu. Omul mai sfințește și locul, dar este nevoie de o legislație clară și care să se respecte. Terapia oncologică este gratuita și are este asigură prin Programul Național de Sănătate coordonat de Ministerul Sănătății. În schimb, încă nu sunt decontate determinările genetice, medicație adjuvantă, și anumite terapii noi sau care au indicații stricte doar pe anumite forme de cancer. Sperăm că din iulie 2023, atunci când normele Planului National de Prevenire și Combatere a Cancerului, mai multe vieți vor fi salvate”, afirmă Cezar Irimia, președinte FABC.
Se estimează că până în anul 2035, numărul de îmbolnăviri de cancer în Uniunea Europeană va crește cu 24%, astfel că această boală va deveni principala cauză de deces. Codului European de Luptă contra Cancerului, cuprinde un set de 12 recomandări prin care fiecare dintre cetățeni își poate reduce riscul individual de boală, iar la nivel populațional poate Evita peste 40% din cancere.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara