Nu subestimați Aconcagua! Două decese și două accidente foarte grave în ultimele zile

John Michael Magness, un veteran al armatei americane în vârstă de 58 de ani, a murit pe Aconcagua weekendul trecut, probabil din cauza epuizării de altitudine.

Ois Oystein, în vârstă de 62 de ani, din Norvegia a suferit aceeași soartă cu doar 24 de ore mai devreme. Sâmbătă, Oystein s-a prăbușit brusc lângă La Cueva (peștera) la 6.700 m. Partenerii săi de alpinism au încercat să-l resusciteze cu CPR, dar nu au reușit, potrivit presei locale. Decesele i-au lăsat pe unii să se întrebe dacă alpiniștii sau echipamentele subestimează acest cel mai înalt vârf din Americi.

Altitudine, nu accidente

Cele două decese din acest weekend au avut loc în câteva ore. Nici un accident de alpinism.

Lui Magness i s-a făcut rău în partea de sus a muntelui, în timpul urcării spre vârf. S-a retras și a primit prim ajutor și oxigen la Refugio Independencia Hut (6.380 m). Ghidul său l-a ajutat apoi să coboare la Nido de Condores – tabăra 2 a traseului normal, la 5.550 m. Acolo, Magness a murit, a raportat TN. Originar din Texas, Magness a fost un fost pilot de luptă devenit antreprenor, a scris La Nacion.

Două căderi grave

În plus, alții au fost grav răniți în acest sezon. Doi alpiniști, unul din Franța și altul din Marea Britanie, au suferit căderi grave pe 21 și 24 ianuarie. Ambele accidente au avut loc aproximativ în același loc deasupra Nido de Condores, tabăra 2 a traseului normal, la 5.550 m. Rănile alpinistului francez au inclus un craniu rupt, în timp ce britanicului, un membru în vârstă de 32 de ani al echipei de expediție de elită a lui Nirmal Purja, i s-a amputat în cele din urmă unul dintre picioare.

Un alt alpinist american a fost evacuat cu edem cerebral în timpul sezonului, potrivit presei locale.

Raportul ghidului local

Fernando Jadur, CEO la Acomara Aconcagua Expeditions, a împărtășit câteva detalii despre incidente cu ExplorersWeb. Cei doi alpiniști răniți răniți au căzut în locul cunoscut sub numele de La Travesía, o porțiune scurtă, dar expusă, la aproximativ 6.550 m. În unele sezoane, ca în fotografia de mai sus, condițiile sunt simple. Anul acesta, zăpada tare a necesitat crampoane și piolet. O cădere pe zăpada alunecoasă pe acea pantă abruptă te poate împinge până la 800 m.

Alpiniștii decedați au început să se simtă prost destul de sus pe munte, în jurul La Canaleta, culoarul care duce la zona de vârf.

Nu salvarea este problema

Vorbind despre victimele din weekendul trecut, Marcos Paez, șeful patrulei de salvare, a declarat pentru TN Argentina că există două posturi medicale în zona Aconcagua, inclusiv unul la 4.300 m. Dar niciunul dintre alpiniștii bolnavi nu a ajuns acolo jos.

„Patrulerii urcă uneori pe versanții de sus și îi sfătuiesc pe alpiniștii care se simt rău să se întoarcă”, a spus el. Paez observă că un număr tot mai mare de alpiniști epuizați și bolnavi continuă spre vârf, în ciuda felului în care se simt.

Există și un serviciu bun de salvare cu elicopter în zonă, dar și acesta are limitele lui. Piloții pot ateriza în trei puncte stabilite, cel mai înalt dintre ele fiind Nido de Condores la 5.550 m. De asemenea, zboară numai în timpul zilei și dacă vremea o permite.

Fernando Jadur de la Acomara Aconcagua Expeditions — cel mai mare furnizor local, cu 25 de ani de experiență și fără victime până acum — se întreabă: Câte dintre decese și accidente ar fi putut fi evitate dacă alpiniștii și echipajele ar fi urmat protocoalele de siguranță de bază?

„Evenimentele declanșează multe întrebări fără răspuns”, a spus Jadur pentru ExplorersWeb. „Au fost echipele de îndrumare adecvate? Familiarizate cu terenul că să ofere autoritatea necesară alpiniștilor? Au fost destui ghizi?”

Nu subestimați Aconcagua

Jadur subliniază că traseul normal al Aconcagua nu necesită abilități de alpinism pe stâncă sau pe gheață. Există foarte puțină frânghie fixă, cu excepția câtorva pasaje expuse. Cu toate acestea, rolul ghidului este primordial.

„Nu este vorba doar de a arăta calea”, spune Jadur. „Ghizii trebuie să cunoască perfect terenul, dar trebuie să se asigure că au grupul controlat și însoțit. Ei trebuie să fie conștienți de punctele forte și punctele slabe ale clienților lor, să le verifice constant starea și să fie gata să reacționeze în momentul în care percep că ceva nu este în regulă.

„În caz contrar”, adaugă el, „este ca și cum ai oferi o mașină fără centuri de siguranță sau airbag-uri. Sigur, mașina te poate duce la destinație și vei ajunge acolo bine, atâta timp cât nu se întâmplă nimic. Diferența vine atunci când ceva se întâmplă cu adevărat.”

Acomara a avut grupuri pe munte pe tot parcursul sezonului, inclusiv atunci când au avut loc accidentele. Una dintre echipele lor, formată din 10 clienți și șase ghizi, a ajutat la una din încercările de salvare, deoarece erau mai aproape de alpinistul bolnav decât cei de la patrule.

Jadur a refuzat să comenteze despre alte echipe decât a lui. „Desigur, nu există siguranța totală în alpinismul de mare altitudine. Există, de asemenea, un factor de noroc la fiecare urcare, dar trebuie să ajutăm norocul cât putem.”

Aconcagua, un munte de 7000 de metri

Operatorii de expediții etichetează de obicei Aconcagua ca fiind o mare introducere la altitudinea mare pentru începători, inclusiv cei care se pregătesc pentru prima lor experiență de 8.000 de metri și/sau sunt angajați în provocarea Seven Summits. Oxigenul suplimentar este rar pe Aconcagua, în ciuda înălțimii sale remarcabile. La 6.961 m, este cel mai înalt vârf din America.

Urcarea durează de obicei două săptămâni. Furnizorii programează câteva zile în plus în caz de vreme sau condiții nefavorabile. Cu toate acestea, unii alpiniști sau echipe încearcă să termine în cât mai puține zile posibil.

În ciuda ușurinței sale tehnice, Aconcagua este un munte foarte înalt, supus pericolelor obiective și schimbărilor bruște ale vremii. Cel mai important, are nevoie de o aclimatizare adecvată înainte de o urcare spre vârf.

Condiții grele

Condițiile au fost departe de a fi perfecte în acest sezon. Garrett Madison descrie condițiile dificile de zăpadă/gheață, în timpul urcării recente a companiei sale, ca un posibil motiv pentru căderile de la Travesía. Unul dintre ghizii lui Madison a fost, apropo, Ed Viesturs, primul summitist de 14×8.000 m din SUA. Potrivit noii liste de la 8000ers.com, Viesturs a fost de fapt primul care a urcat pe toate cele 14. A făcut-o fără O2 suplimentar.

Furtenbach Adventures a avut și echipe pe munte începând din decembrie și a asistat la schimbările de condiții.

„Zăpada a venit în ianuarie și a fost binevenită după condițiile foarte uscate din sezonul trecut”, a spus Lukas Furtenbach.

Jadur a confirmat că furtuna de zăpadă din ianuarie a întârziat unele grupuri și a îngreunat urcarea. „Totuși, cu excepția furtunilor, nu a fost rău”, a spus el. „De asemenea, este de remarcat faptul că escaladarea pe Aconcagua este mult mai ușor de făcut în prezent decât acum 20 de ani, datorită unei salvări mai bune și a logisticii.”

La finalul articolului, din sursa citată, unul dintre alpiniștii care a încercat să atingă vârful Aconcagua în aceste zile, a lăsat un comentariu pe care îl considerăm important pentru cei care vor să înțeleagă mai multe din ce se petrece la fața locului:

Damien Gildea – ” Aparent ai dreptate în aceste afirmații. Am fost unul dintre tipii care au rămas pe cei 6700 m în ziua de 24 a vârfului. Întreaga parte întunecată a acestei zile de vârf este o poveste lungă care s-ar fi putut sfârși cu o altă tragedie, mulțumesc lui Dumnezeu că a existat un alt grup care a coborât la „Peștera” care a ajutat un alpinist bolnav să se întoarcă la C3. Pioletele erau obligatorii în acea zi și în astfel de condiții, mai ales în ultima parte a zilei de vârf (traversare în vârf). Aparent, când am întrebat importanța pioletelor, ni s-a spus că nu este necesar și toți cei care au avut unul, l-au lăsat în tabăra de bază. Cel puțin o persoană s-ar fi putut salva dacă ar fi avut un piolet cu care să se oprească. Acesta este adevărul- am ajuns la concluzia că nu declarațiile oricărei companii/marci și brandul pe care îl reprezintă sunt întotdeauna adevărate.
Fotografia de la Acomara arată mai multă zăpadă decât este normal pe secțiunea de traversare, cel puțin pentru a doua jumătate a sezonului. De obicei, este uscat peste tot, cu o linie subțire de zăpadă compactată unde merge poteca.

De asemenea, arată un alpinist care poartă o cască, dar nu poartă și un piolet, traversând o pantă de gheață fermă. Din păcate, acest tip de prostie este obișnuit pe Aconcagua (și mai nou, acum pe unii din munții peste 8000m).

Aconcagua a avut întotdeauna astfel de decese și probleme, deși de obicei nu se încadrează pe traseul normal, deoarece este atât de ușor. Este un munte foarte înalt, care devine mult mai rece și mai bătut de vânt la 6000 m decât pare de jos.

Dar, mai important, este de obicei urcat/încercat prea repede, deoarece aproape toate itinerariile comerciale sunt prea scurte și împing alpiniștii prea repede. Este atât de comun acum, încât nici măcar nu este recunoscut de cei mai mulți dintre cei care sunt în el. Cei mai mulți oameni care ajung la vârf o fac pe marginea colapsului, nu mai au energie pentru a se ajuta pe ei înșiși sau pe alți alpiniști dacă ceva nu merge bine. Dar afacerile sunt afaceri…”

sursa: https://explorersweb.com/ autor Angela Benavides

Traducere: Oana Grigore

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media