Jandarmii dâmbovițenivor asigura măsurile de ordine publică și protecția participanților pe timpul unei acțiuni de protest, care vadebutajoi, 9 martie a.c., în fața Școlii GimnazialeValea Voievozilor, cu traseu de deplasare (partea pietonală)pe strada Gimnaziului – Calea Domnească și până la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița.
Adunarea publicădin ziua solicitată a fost avizată favorabilîn intervalul orar 13:00-16:00, organizatorii fiind obligați să ia toate măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legislației în vigoare.
Jandarmii dâmbovițeni vor relaționa permanent, prin echipele de dialog, cu organizatorii și vor acționa pentru asigurarea siguranței participanților și pentru prevenirea și combaterea incidentelor, care ar putea să afecteze climatul de ordine și siguranță publică, astfel încât să fie luate măsuri adecvate pentru siguranța protestatarilor, dar și a celorlalți cetățeni.
Pe această cale, Jandarmeria Dâmboviţa recomandă tuturor participanţilor să să dea dovadă de un comportament civilizat pentru ca adunarea publică să se desfăşoare în condiţii de normalitate.
Totodată, reamintim cetățenilor că ne pot solicita cu încredere sprijinul când situația impune.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista