Societatea Națională de Cruce Roșie din România, Filiala Dâmbovița, organizează anul acesta alegeri pentru funcția de Președinte, membrii Adunării Generale, Comitetului județean și Biroului filialei. În această perioadă se derulează alegeri la subfilialele din județ, pentru alegerea președinților și desemnarea delegaților la Adunarea Generală, urmând ca în ziua de marți, 28 martie 2023, ora 11, în sala mare a Teatrului Tony Bulandra, situat în bulevardul Regele Carol I, nr. 43, Municipiul Târgoviște, să se desfășoare lucrările Adunării Generale.
În cadrul acestora, se va alege președintele filialei județene de Cruce Roșie Dâmbovița după prezentarea strategiei candidaților la această demnitate, se vor alege membrii Comitetului filialei, cei ai Biroului județean precum și delegații pentru Adunarea Generală a S. N. C. R. R.
Persoanele interesate de accederea într-o funcție eligibilă în cadrul organismelor de conducere ale S. N. C. R. R. – Filiala Dâmbovița, trebuie să depună în scris și să înregistreze la Sediul Filialei, până cel mai târziu la data de 12.03.2023, dosarul de candidat care va conține următoarele documente:
− curriculum vitae;
− scrisoare de intenție (semnată) din care să reiasă poziția pentru care se depune candidatura;
− cazier judiciar;
− dovada din care să reiasă că este membru activ.
Candidaturile depuse în afara termenului prevăzut nu vor fi luate în considerare.
BIROUL DE PRESĂ AL FILIALEI DE CRUCE ROȘIE DÂMBOVIȚA

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate