FARMACIA DIN TINE
Sunteți suferinzi de diverse boli cronice și ați dori ca acestea să nu se agraveze? Sau nu aveți nicio boală încă, dar ați dori să preveniți apariția vreunei maladii?
Atunci trebuie să știți că cea mai formidabilă farmacie este situată în creierul nostru. Miliarde de molecule de neurotransmițători lucrează permanent pentru ca noi să trăim, să respirăm, să ne bată inima, pentru digestie, somn, concentrare, învățare, etc. Iar pe lângă efectele fizice, au un rol excepțional și în plan psihologic, cu impact important asupra stării de spirit, plăcerea, bucuria sau sentimentul de reușită fiind doar câteva dintre acestea.
*
Iată doar câțiva dintre cei mai importanți neurotransmițători și funcții pe care le controlează:
Serotonina care ne vindecă de insomnii, anxietate, depresie, frustrări și angoase, este atât un hormon, cat și un neurotransmițător, serotonina modulează somnul, libidoul, anxietatea, dar și pofta de mâncare. Există serotonina produsă în creier și cea sintetizată în intestinul subțire. Creierul își produce propria serotonină pornind de la un aminoacid care nu se sintetizează în organism și de aceea trebuie adus pe cale alimentară. Acest aminoacid se numește triptofan și se găsește în banane, avocado, ciuperci, pește, ouă, lapte sau carne de curcan.
Dopamina, numită și neurotransmițătorul stării de bine, contribuie la inducerea sentimentului de motivație și satisfacție. Atunci când primim o laudă, o apreciere, o medalie sau o recunoaștere de orice fel a muncii noastre, se descarcă dopamină.
Endorfinele sunt neurotransmițători care inhibă transmiterea semnalelor de durere și dau senzația de euforie. Sinteza acestora este declanșată de activități sportive. De aceea, atunci când facem mult sport, urcăm un munte, facem 20 de ture de bazin sau 20 km cu bicicleta, apare minunata stare de bine. Și chiar dependența.
Oxitocina este un hormon produs de hipotalamus și modulează inteligența emoțională, sentimentul de reușită, apropierea emoțională de alți oameni, dar și reproducerea. Oamenii empatici au nivele crescute de oxitocină în sânge. Și viceversa. Asta spun studiile recente.
Fenilalanina este un alt aminoacid care se eliberează în creier atunci când iubim pe cineva/ceva și induce relaxarea, stare de bine și de liniște. Indirect, fenilalanină determină creșterea endorfinelor având efecte antidepresive.
Anandamida este produsă natural atunci când ne simțim bine, când ne bucurăm și trăim o plăcere maximă. Anandamida se descarcă atunci când munca ne face plăcere, când avem reușite în viață, când ascultăm muzica preferată, când mergem în vacanțe sau petrecem timp de calitate cu oameni frumoși.
*
Accesăm sertarele farmaciei creierului atunci când nu facem excese, când dormim suficient, mâncăm echilibrat și corect, facem exerciții fizice regulat și constant.
Dar mai ales când știm să fim oameni adevărați cu gândul calm, cumpătat, blând, curat, demn, nobil și curajos. Fără ranchiună, invidie, ură sau răzbunare.
Tratamentele noastre sunt iubirea, iertarea, gândirea pozitivă, somnul, baia de soare și credința!
Autor: Doctor Adina Alberts

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice