Partidul Social Democrat și PES activists România au organizat vineri, 31 martie 2023, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian“, un eveniment dedicat celebrării a 130 de ani de la crearea primului partid social democrat din România, la București.
Evenimentul a reunit 1.000 de militanți și simpatizanți PES și PSD din toată țara, membri ai conducerii ai Partidului Social Democrat, în frunte cu preşedintele Marcel Ciolacu, prim-vicepreședinții Gabriela Firea și Sorin Grindeanu, miniștrii Lucian Romașcanu, Alexandru Rafila, Adrian Câciu, Petre Daea și Florin Spătaru, membri marcanți ai Partidului Socialiştilor Europeni, Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, și Giacomo Filibeck, secretar general executiv, exponenți ai mediului sindical, reprezentanţi ai mediului academic, exponenţi ai mediului asociativ, dar şi reprezentanți ai mass-media.
În deschiderea reuniunii preşedintele-coordonator al PES activists România a evocat contribuția substanțială a social democraților români la dobândirea drepturilor sociale, promovarea justiției sociale și a egalității de șanse între femei și bărbați, precum și rolul hotărâtor pe care personalități istorice ale stângii l-au avut la înfăptuirea Marii Uniri, opunându-se ulterior doctrinelor legionare şi comuniste, respectiv prin eforturile realizate în vederea renașterii democrației românești după Revoluția din 1989, respectiv pentru aderarea României la NATO și Uniunea Europeană.
”Sunt mândru că PSD reprezintă progres și modernitate. Că și astăzi PSD-ul este dedicat apărării democrației și a drepturilor celor vulnerabili, dar și un susținător asumat al femeilor și bărbaților care muncesc. Mai mult, în PSD-ul de astăzi punem oamenii pe primul loc în tot ceea ce facem: în lupta noastră pentru dreptate socială, egalitate economică și respect pentru istoria și valorile noastre.(…)
România trebuie să continue să crească economic, pentru a putea oferi bunăstare tuturor cetățenilor săi. Iar noi, la PSD, nu ne-am ferit niciodată de această responsabilitate. Indiferent cât de grele au fost vremurile. Ne-am asumat guvernarea după ce unii – care își spuneau ”salvatori” – au dat bir cu fugiții, lăsând țara îngropată în datorii uriașe. Ne-am asumat guvernarea în plină criză sanitară, economică, energetică și socială. Ne-am asumat totul pentru că aceasta era singura posibilitate de a-i ajuta în mod concret pe români în acele momente grele! De când ne-am alăturat Coaliției, am demonstrat că putem guverna, că luptăm pentru lucrurile în care credem și că putem obține rezultate” a spus liderul social democrat Marcel Ciolacu.

Prezent la eveniment, vicepreședintele Comisiei Europene a vorbit despre actualele provocări cu care, Uniunea Europeană se confruntă, despre criza mediului înconjurător care ne amenință supraviețuirea, despre amenințările lui Putin, etc.
”Suntem în mijlocul unei revoluţii industriale în care se schimbă totul în economia noastră, în modul în care producem, în modul în care muncim, în modul în care relaţionăm cu alţii.Care este lupta viitorului, care este satisfacţia pe care o avem astăzi? Cred că suntem în mijlocul unei alte revoluţii industriale. Ne confruntăm cu multe crize. Am vorbit despre amenințările care vin din partea lui Putin, dar suntem şi într-o revoluţie industrială în care se schimbă totul în economia noastră, modul în care producem, modul în care muncim, modul în care relaţionăm cu alţii. Există şi foarte multe diferenţe geopolitice, apar puteri noi, unele ţări puternice în trecut scad din importanţă, deci avem multe provocări, multe ameninţări şi cea mai mare provocare este faptul că, ajungem la limita planetei noastre.
Criza actuală legată şi de criza mediului înconjurător ne ameninţă supravieţuirea şi cred că ar trebui să vorbim mai mult despre asta, nu mai puţin. Cred că ar trebui să fie o temă a mişcării noastre social-democrate. Oamenii obişnuiţi, oamenii muncitori care depind de locul lor de muncă şi fermierii care depind de culturi, ei nu au unde să se ducă şi dacă nu avem grijă de această criză climatică şi dacă nu împiedicăm creşterea temperaturii cu mai puţin de 2 grade, vor exista revolte peste tot, industriile vor trebui să se mute şi abordarea crizei climatice, această revoluţie climatică, ameninţările lui Putin, toate aceste lucruri sunt lucruri cu care generaţia noastră trebuie să aibă de-a face şi trebuie să gestionăm aceste lucruri acum”a spus celor prezenți vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Partidul Social Democrat este un partid cu oameni de credință, cu respect și simț de responsabilitate față de copiii , tinerii , pensionarii și cetățenii din România!
LA MULȚI ANI, TUTUROR LIDERILOR ȘI MEMBRILOR PSD!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate