Proiectul „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş” (Cod SMIS 104740), cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare a fost implementat, după finalizarea tuturor lucrărilor cuprinse în cadrul acestuia.
Programul Operațional Infrastructură Mare are ca obiectiv îmbunătățirea infrastructurii în sectorul de apă spre beneficiul mediului și al oamenilor, în vederea îndeplinirii obligațiilor de conformare la Tratatul de Aderare, iar scopul său este creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației.
Proiectul fazat a avut ca obiective specifice lucrări în completare privind sistemele de alimentare cu apă și de colectare a apei uzate în aglomerările Timișoara (localitățile Sânmihaiu Român si Utvin), Buziaș, Jimbolia, Deta și Recaș.
La finalizarea obiectivelor de investiții din cadrul proiectului fazat, în ceea ce privește distribuția apei, populația suplimentară care beneficiază de o mai bună alimentare cu apă este de 5.630 persoane. Totodată, populația suplimentară care beneficiază de o mai bună tratare a apelor uzate reprezintă 16.820 locuitori echivalenți.
Valoarea totală a proiectului a fost de 63.047.409 lei (fără TVA), din care valoarea cofinanțării UE a fost de 46.602.123 lei.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026