Primul dintr-o serie de trei volume, albumul fotografic apărut recent la Editura Monitorului Oficial sub semnătura lui Vasile-Cosmin Nicula îți oferă un spectacol în imagini al unuia dintre cele mai frumoase și încărcate de istorie județe ale țării: Hunedoara. 29 de obiective turistice, istorice, culturale și religioase în 326 de imagini de suflet care, prin calitatea reproducerii, au darul de a te transpune în acele locuri. Texte care îți stârnesc curiozitatea și te fac să vrei să știi mai mult. Per ansamblu este o invitație într-un tărâm binecuvântat.
Obiectivelor foarte cunoscute precum: Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa Regia, Cetatea Deva, Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Complexul de monumente de la Țebea, li se alătură bogății naturale și arhitecturale mai puțin cunoscute, cum ar fi: Curtea nobiliară a Cândeștilor, Muzeul Satului Tradițional, Băile termale romane – Germisara, Furnalul de la Govăjdia, Bolta Apei, Satul de marmură Alun, Viaductul Luncoiu, Cascada Clocota, Cascada Lolaia, Arboretumul Simeria.
Lansarea primului volum a avut loc în data de 14 martie 2023, în București la Muzeul Naţional al Literaturii Române. Au participat: Anca Ivaşcu, redactor-şef al editurii Monitorul Oficial, Lucian Romaşcanu, ministrul culturii, Adrian Cioroianu, managerul Bibliotecii Naţionale, Virgil Ştefan Niţulescu, managerul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Alexandru Constantin Chituţă, managerul Muzeulului Naţional Brukenthal, Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi a României, Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara şi Ion Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române.
Cartea este gestul de recunoștință al autorului față de locurile natale: „Nu doar incredibila bogăție de resurse antropice şi naturale m-a determinat să cutreier aceste locuri cu aparatul foto, ci, mai ales, dragostea pentru ținuturile hunedorene. M-am născut în Simeria, am copilărit, am învățat carte în acest județ. Viața mea este indisolubil legată de Hunedoara şi sper ca, după ce veți răsfoi această carte, să priviți spre Țara Zarandului, Valea Mureşului, Ținutul Orăştiei, Ținutul Pădurenilor, Țara Hațegului şi Valea Jiului cu aceeaşi fascinație.”
Iar în 21 aprilie, la Castelul Corvinilor, va avea loc lansarea și pentru hunedoreni.
Prefața primului volum este realizată de ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, care subliniază ”dragostea autorului pentru plaiurile hunedorene răzbate în fiecare pagină, iar fotografiile sale poarta amprenta pasiunii pentru istoria neamului românesc, pentru geografia țării, pentru etnicitate și simbolistică națională ”
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, vine să completeze această invitație în tărâmul binecuvântat, făcându-ne mai conștienți de ceea ce avem mai bun: țara noastră. „Îi rugăm pe cititori să privească în jur și să compare. Să vadă cum se raportează la țara lor rușii, sârbii, ungurii, bulgarii, grecii. De asemenea, îi îndemnăm să sondeze orizonturi mai îndepărtate, precum Statele Unite ale Americii, Franța, Olanda, Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda, dar și țări ale Asiei, Americii Latine și chiar Africii. Peste tot, oamenii, în marea lor majoritate, își iubesc patriile nu neapărat pentru că sunt mari sau bogate ori prospere, ci pentru că sunt ale lor. România – bună-rea – este a noastră și de noi depinde, dacă va fi mai primitoare și mai atractivă.”
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara