”Viața mea este o faptă publică, lupta mea este pe viață!”

”Identitatea istorică și culturală a unei națiuni – îi cardinalizează spiritul în Calendarul laic și biblic al lumii! Oricât ai căuta din antichitate până astăzi…nu există Rege, Împărat, Principe… filosofie…. sau cuceritori ai deșertăciunilor…. care să să fi trăit luciditatea iubirii dureroase pentru Națiunea sa… cum a trăit Avram Iancu… golgotica sa iubire pentru Patria română!

De câţiva ani,  bântui prin Apuseni ca o idee despărţită de trup. Sângele care curge pe mine nu doare, doar cel rămas în mine mă spintecă!

Este amarului meu de a vedea cum iubita şi sfânta mea Naţiune se destramă ca o cămaşă purtată la prea multe sărbători.

„Nebunia” lui Avram Iancu a fost una dintre cele mai frumoase iubiri biblice închinată de cineva Naţiunii sale, iar sacrul său Testament nu este cu nimic mai prejos decât scrierile din vechile papirusuri ale antichităţii.

Homer l-ar fi făcut zeu, iar zeii l-ar fi făcut nemuritor într-o constelaţie cerească. Autorii greci l-ar fi făcut eroul cărţilor şi al antichităţii. Noi am pus peste el o piatră neînstelată, plină cu neant!

Avram Iancu a fost ales de ursitoarele neamului românesc să fie strigătul de Înviere al unei istorii străvechi şi care începuse să-şi piardă idealul în nisipul mişcător al unui veac tulburat de patimi şi prezis şi de Scriptură. Doar un trimis al lui Dumnezeu mai putea fi deasupra lucrurilor ca să le dea fiinţă nouă, el fiind Crăişorul Munţilor Apuseni, Avram Iancu!

Venise Mesia istoriei noastre, dar ca orice sfânt trimis de Domnul, el însuşi avea să fie jertfa Învierii Naţiunii noastre întru Slava lui Dumnezeu şi a Poporului Român!

Îşi cunoştea menirea, şi-a asumat destinul şi a făcut din viaţa sa un rug de pe care a ars ca o tămâie biblică pentru spiritul neamului. Crăişorul şi-a sanctificat viaţa şi moartea, crucificându-se pe nevoile şi suferinţa compatrioţilor, singura lui avere şi bucurie fiind fericirea Naţiunii sale, care din nefericire nu s-a împlinit în timpul său şi nici după aceea.

Testamentul lăsat de Erou şi neîmplinit de noi, este o rană veche, uriaşă, vie, stă deasupra noastră ca un cer mustrător aşteptând răspunsul de un veac şi ceva. Văd cu tristeţe că şi generaţia mea se stinge,  fără a lua în seamă unul dintre cele mai sacre îndemnuri pe care le poate simţi un om faţă de ţara sa, Testamentul lui Avram Iancu!  a transmis Laurian Stănchescu, scriitor, jurnalist, istoric literar!