Universitatea Politehnica Timișoara s-a alăturat clusterului pRO-nZEB, alături de Primăria Timișoara și Asociația PORTIC, pentru organizarea Săptămânii nZEB (nearly Zero-Energy Building – Casa cu consum de energie aproape zero, un concept devenit obligatoriu în construcții) în orașul de pe Bega, eveniment de promovare a eficienței energetice, ce se desfășoară în perioada 10 – 13 mai 2023, în Piața Iancu Huniade (Parcarea Modex).
Evenimentul reunește, timp de patru zile, experți din domeniile construcțiilor și eficienței energetice, furnizori de soluții și tehnologii pentru realizarea clădirilor cu o performanță energetică ridicată, mediul academic, autorități publice locale, dezvoltatori imobiliari, studenți, tineri, copii și publicul general, într-un maraton de activități menite să faciliteze o mai bună înțelegere a cerințelor privind performanța energetică a clădirilor și să pregătească, atât principalii actori din sectorul construcțiilor, cât și viitoarele generații, pentru dezvoltarea unui mediu construit sustenabil.
În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a declarat că „într-un oraș cu specific tehnic, inovator, așa cum este Timișoara, asemenea proiecte trebuie identificate, dezvoltate, comunicate și, ulterior, transferate către comunitate.”
De altfel, Universitatea Politehnica Timișoara derulează de mult timp proiecte în domeniul eficienței energetice, având specialiști și expertiză de înaltă calitate în domeniu. Facultatea de Construcții din cadrul UPT are o serie de masterate în domeniul eficienței energetice a clădirilor, Institutul de Cercetări în Energii Regenerabile derulează o serie de cercetări în domeniile controlului inteligent al conversiei și stocării energiei, colective interdisciplinare lucrează la obținerea energiei pe bază de hidrogen, o serie de proiecte de cercetare/dezvoltare/inovare în domeniul eficienței energetice se derulează în colaborare cu companii partenere ale UPT, iar Politehnica timișoreană este prima universitate din România care s-a atestat ca societate prestatoare de servicii energetice, ce are ca scop principal evaluarea consumurilor energetice dintr-o localitate și identificarea măsurilor de creștere a eficienței energetice.
În cadrul Caravanei nZEB, Sala Senatului UPT găzduiește o serie de worshop-uri dedicate eficienței energetice:
• „nZEB-ul, între nevoie și obligație: provocările implementării nZEB” – un panel interactiv de discuții între administrația publică locală și specialiști (direcții urbanism + investiții, ADR Vest, OAR Timiș, specialiști);
• „Finanțarea proiectelor de renovare energetică” – servicii integrate (one-stop-shop) și mecanisme de finanțare pentru creșterea efectului de multiplicare a finanțării din fonduri publice, un workshop adresat instituțiilor financiare și autoritățile locale;
• „Calificat pentru nZEB”, un workshop ce vizează dezvoltarea de scheme de certificare/specializare pentru nZEB și competențe pecific, dezvoltarea de centre regionale pentru competențe nZEB, organizarea de cursuri pentru pregătire la nZEB;
• O sesiune de comunicări tematice cu expuneri ale mediului academic pe tema nZEB;
• Eficiența energetică în arhitectura nerezidențială – paneluri de discuții cu arhitecți și ingineri implicați în realizarea de proiecte cu eficiență energetică ridicată în România și în străinătate;
• „Provocările nZEB în dezvoltările imobiliare” – un panel cu speakeri (dezvoltatori imobiliari și specialiști) și o sesiune Q&A cu publicul.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța
TOP 5 mașini de spălat rufe în 2025 – care este alegerea potrivită pentru nevoile tale?