Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Noutăţi în programele naţionale de sănătate curative

Începând cu data de 1 iunie 2023 se facilitează accesul pacienților oncologici care îndeplinesc criteriile de eligibilitate la investigaţiile PET – CT, prin eliminarea necesității aprobării comisiei de experţi de la nivelul CNAS pentru efectuarea acestei investigații. Tot de la aceeași dată se implementează un nou program de sănătate, Programul naţional de endometrioză, care va asigura accesul pacientelor cu endometrioză profundă cu afectare intestinală la intervenţii chirurgicale minim invazive, precum și Subprogramul naţional de tratament al bolnavilor cu tulburare depresivă majoră în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, având ca obiectiv optimizarea accesului pacienţilor cu afecțiunea respectivă la tratament medicamentos.
”Aceste noutăți au fost aprobate în cadrul şedinţei executivului de astăzi și sunt prevăzute într-o Hotărâre de Guvern care modifică şi completează actul normativ similar privind programele naționale de sănătate.
Aceeași hotărâre mai prevede că începând cu data de 1 iulie 2023 se introduc noi reglementări privind prescrierea medicamentelor biosimilare, atât la inițierea tratamentului, cât și la continuarea acestuia, precum şi obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a monitoriza semestrial prescrierea produselor biologice.
Tot de la aceeași dată se modifică termenul de decontare în cadrul programelor de sănătate curative. Sumele se vor deconta furnizorilor în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturii şi nu de la data acordării vizei de „bun de plată”, cum este în prezent, excepţie făcând serviciile medicale pentru care decontarea se face în termen de 30 de zile de la data depunerii facturii.
Precizăm că după data de 1 iunie 2023 pacienții care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru efectuarea investigaţiilor PET – CT vor avea acces la acestea în baza unui formular specific, care va avea valabilitatea de 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Formularul specific pentru efectuarea investigaţiei PET – CT şi metodologia de transmitere a acestuia în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate se vor aproba prin ordin al preşedintelui CNAS” se arată în comunicatul CNAS.
Totodată a a avut loc o dezbatere pe tema medicamentelor biosimilare, organizată de Alianța Pacienților Cronici din România și Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România.
Autoritățile, profesioniștii în sănătate și reprezentanții pacienților au fost de acord că reglementările CNAS privind prescrierea biosimilarelor au ca rezultat creșterea accesului persoanelor asigurate la medicamente eficiente și sigure.
CNAS are în curs de implementare și  grantul pentru dezvoltarea „e-Prescription for Cross-Border eHealth (E-prescription)” – privind aplicarea drepturilor pacienților la asistența medicală transfrontalieră, pentru asigurarea continuității în siguranţă a tratamentelor medicale, utilizând prescripţia electronică, atunci când asiguraţii români se află în şedere pe teritoriul altui stat membru.
Totodată, CNAS a depus documentația pentru obținerea finanțării proiectului „Patient Summary” – EU4H-2022 DGA-MS-IBA-03, care are ca obiectiv crearea infrastructurii necesare accesării datelor medicale ale pacienților în format digital, de pe teritoriul statelor membre ale UE.
În acelaşi timp, CNAS participă ca partener, alături de Institutul Naţional de Sănătate Publică, la Joint Action EU4H-2022-JA-09, activitate preliminară de introducere în statele membre a tehnologiei necesare în vederea realizării schimbului de date medicale transfrontaliere.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share