Culture Quest revine cu o nouă ediție și cu un program ce cuprinde o serie de laboratoare de cercetare, rezidențe, ateliere și discuții nonformale, toate având la bază idei învățate sau împrumutate din schimbul de experiențe acumulate și împărtășesc o gândire critică asupra rolului tehnologiei în viața noastră de zi cu zi.
Culture Quest #2, primul dintr-o serie de trei evenimente, va fi organizat în colaborare cu USVT (Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara). Programul combină arta și științele naturale ca obiect de studiu și cercetare, oferind participanților o perspectivă unică și un mediu propice explorării și dezvoltării cunoștințelor într-un mod interdisciplinar.
Rezidențele artistice și de cercetare încep în luna mai (cu disponibilitatea invitaților) și se vor desfășura până în septembrie 2023. Pe baza acestor întâlniri între invitați și instituții de cercetare, dezvoltăm trei serii de ateliere educaționale dedicate tinerilor cu vârste cuprinse între 9 și 20 de ani.
Suntem entuziasmați să vă prezentăm primele 2 ateliere și mentorii lor:
Stația de fermentație cu Mihaela Vasiliu
03 – 04 iunie 2023, INDECIS Artist Run, Timișoara
“Prin lucrările mele recente, încerc să depășesc conceptele și să explorez în profunzime încurcăturile lumii din jurul nostru. Pentru aceasta, mă bazez pe înțelepciunea plantelor și bacteriilor și, ghidată de procesele de fermentație din jur, doresc să împărtășesc rețete simple ca alternativă la industrializarea producției alimentare și exploatarea entităților non-umane. Fermentația înseamnă pentru mine conectarea la un ritm mai lent, de a observa și trăi viața, precum și exersarea răbdării în fața proceselor din jur și din interior. Crearea timpului și spațiului pentru observație și grijă reprezintă pentru mine gestul primar de nesupunere față de ritmul haotic al capitalismului.” – Mihaela Vasiliu
Pe 3 și 4 iunie 2023 îi invităm pe tineri să participe la atelierul Stația de Fermentație, alături de Mihaela Vasiliu, unde vor afla mai multe despre această lume fascinantă. Vor înțelege principiile de bază ale fermentației și modul în care aceasta transformă alimentele. Pe lângă aspectele tehnice, vor descoperi cum acest proces ancestral a fost utilizat de-a lungul istoriei și cum a evoluat pentru a ne aduce beneficii în zilele noastre.
Vor avea ocazia să experimenteze într-un mod practic, să învețe diverse tehnici și rețete simple de fermentare, modul de combinare a diferitelor ingrediente și arome pentru rezultate delicioase. Vor pleca acasă cu noi cunoștințe, inspirație și abilități practice pe care le pot integra în viața de zi cu zi.
***Atelierul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 20 ani. Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere aici. Mai multe detalii și programul complet aici.
Future Botany cu Andrea Palašti & Daniel Popovic
05 – 06 iunie 2023, Stațiunea Tinerilor Naturaliști, Timișoara
Ți-ai imaginat vreodată cum va arăta viața pe Pământ peste milioane de ani? Cum vor fi influențate plantele de mediu poluat, schimbările climatice, selecția naturală și impactul uman? Te invităm la plimbare în ‘Grădina botanică a Viitorului’, unde explorăm povestiri speculative, evoluții neobișnuite și specii hibride, dezvăluind puterea plantelor într-o lume tehnologică în continuă schimbare.
Preluând rolul unui biolog speculativ și explorând domeniul evoluției speculative, vei avea ocazia să înveți despre diferite specii de plante și să propui scenarii noi, creative și speculative privind viitorul acestora. Îmbinând forme vizuale, comunicarea scrisă și verbală, vei crea/desena specii hibride, vei scrie povestiri științifico-fantastice despre plante și ne vei însoți într-o plimbare – un tur ghidat în viitor, prin noua ‘Grădină botanică a Viitorului’.
***Atelierul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 20 ani. Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere aici. Mai multe detalii și programul complet aici.
Printr-o colaborare strânsă cu instituții de cercetare, aceste ateliere vor oferi tinerilor o perspectivă reală asupra modului în care arta și științele naturale se intersectează și se influențează reciproc. Această abordare îi va încuraja pe participanți să gândească critic și să exploreze domenii noi și captivante.
Culture Quest reprezintă un ansamblu de evenimente care au ca scop popularizarea științei prin mijloace artistice și metodologii pedagogice alternative, derulate în colaborare cu artiste/artiști/artistx și instituții dedicate cercetării științifice din Timișoara. Prin seria de evenimente Culture Quest, ne propunem să redirecționăm atenția de la tehnologie către cercetarea științifică, creând un mediu hibrid care îmbină știința, arta și tehnologia. Aceste evenimente sunt concepute pentru a oferi un conținut educativ, în care laboratorul de cercetare devine un spațiu de transfer al cunoștințelor atât științifice, cât și artistice.
Culture Quest, organizat de Asociația Foc și Pară / spațiul Indecis artist run, este o componentă a Programului Cultural Timișoara 2023, situat pe stația Orizonturile cunoașterii, alături de Asociația Kinema Ikon, Asociația Doar Mâine și Asociația Minitremu.
Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului