În cadrul Conferinței Europene a Serviciilor Sociale de anul acesta de la Malmö, Comisia Europeană a subliniat rolul eficient al tichetelor sociale în combaterea sărăciei.
Rolul inovator al României în implementarea programelor sociale prin intermediul tichetelor pe suport electronic
Tehnologia a schimbat radical modul în care trăim, muncim și socializăm. Iar aceste schimbări vor fi din ce în ce mai prezente în viitor. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană a dat startul unei noi politici de abordare – Digital Decade – cu obiective ambițioase, cum ar fi disponibilitatea online a tuturor serviciilor publice cheie până în 2030. Tehnologia are puterea de a transforma furnizarea de servicii sociale și de a atinge un număr mult mai mare de oameni din mediie vulnerabile.

Oportunitățile lumii digitale de azi au reprezentat una dintre marile teme abordate anul acesta la cea de-a 31-a ediție a Conferinței Europene a Serviciilor Sociale de la Malmö. Sub umbrela „Rolul tehnologiei în promovarea autonomiei și incluziunii”, s-a discutat despre modul în care progresele tehnologice pot contribui la îmbunătățirea furnizării serviciilor sociale, simplificând accesul și schimbul de informații, îmbunătățind coordonarea între servicii, încurajând intervenția timpurie, sprijinind luarea deciziilor și promovând autonomia și alegerea oamenilor.

Comisia Europeană a subliniat rolul eficient al tichetelor sociale în combaterea sărăciei în contextul implementării FEAD și a punctat încă o dată rolul inovator al României în implementarea programelor sociale prin intermediul tichetelor pe suport electronic. După ce, în 2020, s-a modificat legislația europeană pentru a permite utilizarea acestui instrument, România a devenit prima țară din Europa care a absorbit fonduriFEAD folosind tichetele sociale.
Carmen Creci, directorul general la Direcția Generală Implementare POAD din cadrul Ministerului Investițiilor si Proiectelor Europene, prezentă la conferință, a subliniat ”impactul semnificativ generat de implementarea programelor sociale, precum Mese Calde, Sprijin Educational, Sprijin pentru România și Nou Născuți pentru susținerea categoriilor defavorizate din România”.
Conferința Europeană a Serviciilor Sociale este cel mai mare forum de politici și practică pentru serviciile sociale din Europa. Este evenimentul emblematic al Rețelei Sociale Europene, principala rețea de servicii sociale publice din Europa.
Organizațiile și vorbitorii principali din întreaga lume au oferit informații despre cele mai recente inovații în domeniul asistenței sociale.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026