Suntem încă sub cod roșu, portocaliu și galben

Institutul Național de Sănătate Publică și DSP-urile județene au solicitat primăriilor comunice numărul de gospodării, de surse de apă publice și individuale, cât și numărul sistemelor centralizate care au fost afectate de precipitațiile abundente din ultima perioadă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor în rândul populației.
De asemenea, au fost transmise adrese către medicii de familie pentru a informa populația privind măsurile ce se impun în vederea prevenirii bolilor transmisibile. Întrucât consumul de apă din fantânile afectate este interzis, acestea vor fi curățate și dezinfectate, analiza apei efectuându-se în laboratoarele Direcției de Sănătate Publică.
Până în momentul în care apa devine corespunzătoare, se va consuma apă îmbuteliată, apă adusă în cisterne, a cărei calitate a fost dovedită prin buletine de analiză.
E bine de știut:
Trebuie menționat faptul că apa a cărei calitate a fost afectată, din cauza inundațiilor, nu poate fi folosită pentru spălatul vaselor, spălatul pe dinți, spălatul pe mâini, spălarea alimentelor și pregătirea hranei.
În cazul producerii de inundații, trebuie avute in vedere următoarele măsuri: extragerea și drenarea apei din gospodăriile cetățenilor, acțiune urmată de salubrizarea suprafețelor de teren, pe care s-au acumulat depozite de sediment și deșeuri aduse de ape; după îndepărtarea sedimentelor și deșeurilor din curțile unităților de copii, instituții publice și gospodării individuale, se va face dezinfecția solului cu substanță clorigenă 5 -10 % ; curățarea și dezinfecția closetelor individuale simple.

În situația existenței cadavrelor de animale și de păsări, acestea vor fi transportate la unitățile autorizate pentru incinerarea cadavrelor de animale, mijloacele de transport fiind dezinfectate cu soluție clorigenă după fiecare transport.
Dacă nu poate fi aplicată această metodă de îndepărtare a cadavrelor se va proceda la îngroparea lor (după tratarea cu soluție clorigenă), în zone alese astfel încât, să nu contamineze pânza de apă freatică.
Populația este sfătuită să nu atingă animalele moarte și să anunțe autoritățile, în vederea evacuării acestora.
În localitățile unde există sisteme centralizate, operatorii vor realiza curățarea stației de epurare de eventualele depuneri și deșeuri aduse de inundații, precum și dezinfecția întregului sistem cu substanță clorigenă.
În localitățile care nu dețin sisteme centralizate de apă potabilă, iar alimentarea cu apa se realizează prin fântâni publice și individuale, recomandările sanitare vizează refacerea elementelor structurale și funcționale ale fântânilor, precum și asanarea și dezinfecția apei din fântână cu substanța clorigenă.
”Solicit mobilizare la capacitate maximă, astfel încât, să nu existe victime din cauza inundațiilor. Am fost informat că avem deja o centralizare a personalului și a utilajelor pregătite să intervină în teren, astfel încât să reușim să diminuăm efectele. Deși echipele de lucru sunt mobilizate și se lucrează la îndepărtarea efectelor inundațiilor, precipitațiile continuă în zonele care sunt deja afectate.

Tocmai de aceea, solicit ANAR să se asigure că toate structurile teritoriale aflate în afara avertizărilor sunt capabile să ofere sprijin celor care deja lucrează la capacitate maximă. Trebuie să existe o monitorizare continuă și rămânem în dialog permanent”, a subliniat ministrul Mediului Mircea FECHET, care a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul M.M.A.P.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)