Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Măsuri utile pentru prevenirea inundațiilor și îmbolnăvirea populației

                                       Suntem încă sub cod roșu, portocaliu și galben

 

 

Institutul Național de Sănătate Publică și DSP-urile județene au solicitat primăriilor comunice numărul de gospodării, de surse de apă publice și individuale, cât și numărul sistemelor centralizate care au fost afectate de precipitațiile abundente din ultima perioadă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor în rândul populației.

De asemenea, au fost transmise adrese către medicii de familie pentru a informa populația privind măsurile ce se impun în vederea prevenirii bolilor transmisibile. Întrucât consumul de apă din fantânile afectate este interzis, acestea vor fi curățate și dezinfectate, analiza apei efectuându-se în laboratoarele Direcției de Sănătate Publică.

Până în momentul în care apa devine corespunzătoare, se va consuma apă îmbuteliată, apă adusă în cisterne, a cărei calitate a fost dovedită prin buletine de analiză.

                   E bine de știut:

Trebuie menționat faptul că apa a cărei calitate a fost afectată, din cauza inundațiilor, nu poate fi folosită pentru spălatul vaselor, spălatul pe dinți, spălatul pe mâini, spălarea alimentelor și pregătirea hranei.

În cazul producerii de inundații, trebuie avute in vedere următoarele măsuri: extragerea și drenarea apei din gospodăriile cetățenilor, acțiune urmată de salubrizarea suprafețelor de teren, pe care s-au acumulat depozite de sediment și deșeuri aduse de ape;  după îndepărtarea sedimentelor și deșeurilor din curțile unităților de copii, instituții publice și gospodării individuale, se va face dezinfecția solului cu substanță clorigenă 5 -10 % ; curățarea și dezinfecția closetelor individuale simple.

În situația existenței cadavrelor de animale și de păsări, acestea vor fi transportate la unitățile autorizate pentru incinerarea cadavrelor de animale, mijloacele de transport fiind dezinfectate cu soluție clorigenă după fiecare transport.

Dacă nu poate fi aplicată această metodă de îndepărtare a cadavrelor se va proceda la îngroparea lor (după tratarea cu soluție clorigenă), în zone alese astfel încât,  să nu contamineze pânza de apă freatică.

Populația este sfătuită să nu atingă animalele moarte și să anunțe autoritățile, în vederea evacuării acestora.

În localitățile unde există sisteme centralizate, operatorii vor realiza curățarea stației de epurare de eventualele depuneri și deșeuri aduse de inundații, precum și dezinfecția întregului sistem cu substanță clorigenă.

În localitățile care nu dețin sisteme centralizate de apă potabilă, iar alimentarea cu apa se realizează prin fântâni publice și individuale, recomandările sanitare vizează refacerea elementelor structurale și funcționale ale fântânilor, precum și asanarea și dezinfecția apei din fântână cu substanța clorigenă.

”Solicit mobilizare la capacitate maximă, astfel încât,  să nu existe victime din cauza inundațiilor. Am fost informat că avem deja o centralizare a personalului și a utilajelor pregătite să intervină în teren, astfel încât să reușim să diminuăm efectele. Deși echipele de lucru sunt mobilizate și se lucrează la îndepărtarea efectelor inundațiilor, precipitațiile continuă în zonele care sunt deja afectate.

Tocmai de aceea,  solicit ANAR să se asigure că toate structurile teritoriale aflate în afara avertizărilor sunt capabile să ofere sprijin celor care deja lucrează la capacitate maximă. Trebuie să existe o monitorizare continuă și rămânem în dialog permanent”, a subliniat ministrul  Mediului Mircea FECHET,  care a convocat  Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul M.M.A.P.

AVERTIZARE HIDROLOGICĂ de COD GALBEN:  pentru intervalul 16.06.2023, ora 12:00 – 18.06.2023, ora 12:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş, Tur, Someşul Mare, Someşul Mic, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Niraj, Arieş, Târnava Mică, Bega Veche, Bega, Timiş, Pogăniş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre –afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş Severin), Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Suceava, Moldova și Bistriţa.
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ de COD PORTOCALIU: este valabilă pentru intervalul 16.06.2023 ora, 12:00 – 17.06.2023, ora 24:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mare, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Mureş, Bega, Timiş, Pogăniş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre –afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş Severin), Desnăţui, Jiu, Olteţ, Olt, Suceava, Moldova și Bistriţa.
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ de COD ROŞU : este valabilă în intervalul 16.06.2023, ora 14:00 – 17.06.2023, ora 14:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş, Pogăniş, Bârzava, Nera, Cerna, Dunăre – confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş Severin), Desnăţui, Jiul de Vest, Jiu.

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share