Cel mai mare proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere din municipiul Târgoviște din ultimii 10 ani, continuă.
Astfel, în cadrul unei finanțări nerambursabile cu o valoare de 21.539.674,38 lei, bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, intervenții care vor viza atât partea carosabilă, cât și trotuarele.
Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Durata de implementare nu va depăși 12 luni, din momentul predării amplasamentului către constructor.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, pe pagina de social media.

Cel de-al doilea proiect din cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, aferent reabilitării străzilor Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Barăției, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu, va demara curând, licitația de execuție fiind finalizată.
”Dacă acestor investiții le adaugăm proiectul de reabilitare a străzilor Oltului, Ion Neculce, Fructelor, Fluierași si Luceafarului, în privința căruia a fost emis ordinul de reluare a lucrărilor, intervențiile care au în vedere străzile Pădurii, Plantelor (realizate) și Liniștei, investiția care vizează modernizarea și reabilitarea străzii Calea București, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, dar și lucrările de reabilitare care au vizat bulevardul Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării sau pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom, avem imaginea unei strategii bine articulate de modernizare a infrastructurii stradale a orașului nostru.
În plus, se află în faza documentațiilor tehnice și proiectul privind reabilitarea străzilor Nicolae Dobrin, Crizantemei, Profesor Cornel Popa (tronsonul de legatură cu Centura), Bulevardul Regele Carol I (ramura adiacentă), Bulevardul Regele Carol I (tronsonul de legatură cu Bulevardul I.C. Brătianu), Oituz, Vidin, Teilor (completare), Apusului, Prisecii (completare), Calea Câmpulung (nr. 178), Înfrățirii (completare), Lămâiței, în lungime de 2925 m”, a mai precizat Daniel Cristian Stan.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista