Prim-ministrul Marcel Ciolacu va face, în perioada 4-5 iulie, o vizită de lucru în Republica Federală Germania.
Pe agenda vizitei sunt incluse întrevederi ale premierului Marcel Ciolacu cu Olaf Scholz, cancelarul german, atât în format tête-à-tête, cât și în plenul delegațiilor, urmate de o conferință comună de presă.
De asemenea, șeful Executivului va avea o întrevedere cu doamna Katrin Göring-Eckardt, vicepreședintele Parlamentului Republicii Federale Germania, și cu reprezentanți ai Parlamentului german din principalele grupuri politice.
Vizita va avea și o importantă componentă economică. Prim-ministrul va participa la întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai industriei de apărare.
În prima zi a vizitei, premierul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanți ai comunității de români din Republica Federală Germania și va depune o coroană la Memorialul Holocaustului din Berlin.
”Cooperarea dintre România și Germania are un potențial semnificativ, pe care am convingerea că îl putem valorifica și mai mult în interes reciproc. Germania este cel mai important partener comercial al României, fapt ce constituie o bază solidă pentru intensificarea relației noastre bilaterale și oferă perspective reale de dezvoltare pe care ne dorim să le concretizăm cât mai curând posibil”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Din delegația oficială condusă de premierul Ciolacu vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, deputatul Ovidiu Ganț, membru al Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, Victor Negrescu, europarlamentar și consilier onorific al prim-ministrului, reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan