”Crucea Roşie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca şi în război, nu trebuie să piară. Cu toţii, de la mic la mare, să o sprijinim cu evlavie, cu însufleţire, cu nesfârşită dragoste”, spunea Regina Maria.
Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru.
Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.
Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 615 de subfiliale și 435 comisii.
Peste 5 175 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române
Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate: sunt principiile fundamentale pe care Crucea Roșie Română se bazează în acțiunile sale.
Semnatarii actului de înființare al Crucii Roșii Române la 4 iulie 1876 au fost Prințul Dimitrie Ghica, Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza si Carol Davila. Nume sonore ale istoriei și culturii române: Regina Maria, Regina Elena, Regina Ana, George Enescu, Grigoraș Dinicu, Cella Delavrancea au contribuit cu spiritul lor umanitar la alinarea suferințelor celor mai vulnerabile persoane.
Primul preşedinte al Crucii Roşii Române a fost prinţul Dimitrie Ghica, în perioada 1876-1897
În anii 1877-1878, în timpul Războiului de Independenţă, CRR a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie, a înfiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. În perioada 1888-1892, societatea şi-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate, iar în 1891, s-a înfiinţat şcoala permanentă pentru infirmiere.
”Se împlinesc 147 de ani de la înființarea Crucii Roșii Române. Acești ani sunt o dovadă a faptului că implicarea și solidaritatea noastră au creat o organizație puternică, care își desfășoară activitatea de aproape un secol și jumătate în beneficiul celor aflați în nevoie.
În ziua de astăzi, ne confruntăm cu provocări majore legate de sănătate, dezastre naturale, conflict armat, migrație și multe altele. Toți suntem afectați de aceste probleme și cu atât mai mult trebuie să ne unim eforturile și să acționăm împreună. Să reflectăm asupra misiunii și valorilor noastre, să ne reamintim importanța angajamentului și implicării noastre în ajutorarea celor care au nevoie de sprijinul nostru.
Eforturile voastre, dragi voluntari, au fost remarcabile. Ați fost prezenți acolo unde era nevoie de voi, oferind asistență medicală și psihologică, distribuind alimente și articole de strictă necesitate, sprijinind persoanele nevoiașe. Fiecare gest al vostru a făcut o diferență în viețile celor afectați și ați demonstrat că solidaritatea și bunătatea sunt și vor fi mereu valori fundamentale în munca noastră.
Vreau să menționez și susținerea pe care am primit-o de la partenerii noștri și de la întreaga comunitate. Fără sprijinul vostru, nu am fi putut realiza atât de multe lucruri în beneficiul celor în nevoie.
Vă mulțumesc din suflet pentru generozitatea și colaborarea voastră de neprețuit
De ziua organizației noastre, dorim să sărbătorim nu doar realizările trecute, ci și să aducem speranță și inspirație pentru viitor. Să nu uităm că fiecare dintre noi poate aduce o schimbare pozitivă în viețile celor din jurul nostru. Fie că sunteți voluntari, donatori sau susținători, fiecare contribuție contează și face o diferență. Să fim mereu deschiși și dispuși să ajutăm, să fim mereu acolo pentru cei care au nevoie de
noi.
Cu recunoștință și respect, vă urez tuturor o zi a Crucii Roșii Române plină de emoții frumoase, motivare și încredere în misiunea noastră comună ” transmite Camelia Șucu, noul președintele al Crucii Roșii Române.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate