Centrul de Agrement Căprioara al DJST Hunedoara a redevinit pentru lună , un colțișor de acasă românesc pentru sute de copii și tineri beneficiari ai taberelor ARC.
Atelierele de limba română, istorie sau artă, excursiile în locurile de legendă ale neamului românesc, sunt doar câteva dintre cele mai frumoase daruri de care se bucură, în tot acest timp cât vor sta în județul Hunedoara.

”Și așa, aici, veți descoperi și redescoperi de ce sunteți nemuritori. Pentru că aveți un suflet de român „, au conchis la unison gazde și colaboratori.
Ediția din acest an a Programului de tabere ARC este organizată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Agenția Națională pentru Sport din România.
”Timp de aproape două luni, peste 5000 copii și tineri români din afara țării vor veni și vor petrece în România o vară de neuitat.
Sunt convins că după această experiență vor rămâne mereu cu gândul și sufletul aici, așa cum fiecare dintre noi rămânem legați de casa părintească, atunci când plecăm de acasă

Păstrăm legătura cu tinerii și copiii români, indiferent unde trăiesc ei acum, și arătăm că aceasta nu este și nu va putea fi niciodată ruptă. Conectăm astfel trecutul cu prezentul, prezentul cu viitorul!”a transmis Gheorghe Cârciu, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretitundeni.

Cinci centre de agrement din țară: Căprioara din județul Hunedoara, Codrii de Aramă din județul Botoșani, Oglinzi din județul Neamț, Săcelu din județul Gorj, Sângeorz-Băi din județul Bistrița-Năsăud , găzduiesc grupurile de copii de pretutindeni, veniți în tabere.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026