Marți, 8 august2023, începând cu orele 21:00, pe stadionul „Eugen Popescu” din Municipiul Târgoviște, se va disputa partida de fotbal din prima etapă a Ligii a II-a, dintre echipele AFC Chindia Târgoviște şi CSA Steaua București.
Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a evenimentului sportiv, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița, Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești și celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, vor lua măsuri pentru desfășurarea partidei de fotbal în condiții de siguranță a participanților, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine la acest eveniment.
Traficul rutier va fi restricționat la nevoie, în zona adiacentă arenei sportive, pe strazile Justiției, Calea Domnească, Prof. Cornel Popa, Nicolae Dobrin, conform aprobării comisiei de specialitate de la nivelul Primăriei Municipiului Târgoviște.
Spectatorii vor avea acces pe stadion începând cu ora 19.00, pe baza biletelor puse la dispoziție de către clubul organizator, AFC Chindia Târgoviște, care a comunicat că va deschide tot stadionul pentru spectatori. Biletele se vor vinde atât online, cât și la casele de bilete din jurul stadionului, care vor fi deschise vineri și luni în intervalul orar 12:00 – 19:00, sâmbătă între 10:00 – 16:00, duminică între 14:00 – 20:00, darși în ziua meciului de la ora 12:00 la 21:45.
Accesul în stadion, urmărirea măsurilor de securitate, îndrumarea și supravegherea persoanelor, în interiorul arenei sportive, potrivit legii, se realizează de către agenții societății de pază și protecție, contractată de organizator.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, partida de fotbal a fost declarată cu grad mediu de risc, fapt pentru care informăm participanții la eveniment să aibă în vedere că pot fi supuși unor controale corporale, în scopul împiedicării introducerii în stadion a materialelor sau obiectelor ce pot pune în pericol siguranța spectatorilor.
Conform prevederilor legale incidente, spectatorilor aflați în stare vădită de beție sau care comit fapte de dezordine înainte sau în timpul desfășurării jocului sportiv li se poate interzice accesul în incinta arenei sportive, putând fi și sancționați contravențional.
Se interzice introducerea în stadion a băuturilor alcoolice, materialelor pirotehnice interzise de lege ori a altor obiecte ce pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.
De asemenea, fumatul în tribune este interzis, fiind permis numai în locurile special amenajate.
Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, recomandăm spectatorilor:
– să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces;
– să manifeste răbdare pe timpul verificărilor de securitate și acces, la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion;
– în arena sportivă să ocupe exclusiv locurile corespunzătoare înscrise pe documentele de acces;
– părinții să supraveghezecu atenție sporităcopiii;
– să respecte indicațiile agenților de securitate ai societății de pază și protecție contractată de organizator și să nu se implice în incidente sau conflicte care ar putea duce la tulburarea ordinii publice, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.
Pe această cale, mulțumim anticipat spectatorilor și suporterilor pentru comportamentul civilizat, dorind să vă asigurăm de vizionarea spectacolului sportiv, în condiții de siguranță și fair-play !
Informare, Relații Publice şi cu Publicul

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce înseamnă un egoism sănătos?
Admitere septembrie 2025 – Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște
Pe 6 și 7 septembrie, Conacul Zăgujeni își redeschide porțile pentru a doua ediție a Zestrea – Festival de Arte și Bucurii