La Moroeni a fost celebrată comunitatea, trăinicia în căsătorie și performanța în educație, atât a elevilor, cât și a cadrelor didactice. La eveniment au fost prezenți deputat PSD Dâmbovița, Carmen Holban, prefectul județului, Claudia Gilia, alături de primari din alte localități.
Astfel, pe 6 august, comunitatea s-a reunit în jurul celor sărbătoriți și a liderilor care s-au implicat în organizare. Primarul comunei Moroeni, Mihai Laurențiu Moraru, în semn de recunoștință, a continuat tradiția premierii cuplurilor care au împlinit 25 și 50 de ani de căsnicie, a persoanelor care au împlinit 80 de ani, a cadrelor didactice pentru eforturile depuse în pregătirea olimpicilor Școlii Gimnaziale – Ion Ciorănescu – Moroeni, respectiv a elevilor pentru rezultatele deosebite obținute la concursuri naționale și județene în anul școlar 2022-2023.
Mesaje transmise de liderii PSD Dâmbovița:
”Sunt momente unice, sunt momente care mă fac să fiu mândru, ca de fiecare dată, de fiecare dintre ei, pentru că fiecare în felul lui poate fi considerat un exemplu pentru noi. Îi felicit din nou pe toți și le urez mulți ani sănătoși!” (Mihai Laurențiu Moraru, primarul comunei Moroeni)

”Putem spune, fără a greși, că satele și comunele dâmbovițene sunt de fapt niște familii mai mari! Unul dintre cele mai frumoase exemple este cel al comunei Moroeni care și-a sărbătorit astăzi toate generațiile și i-a premiat atât pe cei care reprezintă prezentul, cât și pe cei care reprezintă viitorul. Le urăm tuturor multă sănătate, mulți ani fericiți cuplurilor aniversate, iar pe cei mai tineri îi felicităm și le spunem că au parte de toată încrederea noastră.„ (Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița)
”Suntem alături de cei care prețuiesc și valorizează oamenii din comunitățile pe care le administrează. Întotdeauna aproape de OAMENI!” (Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița)
„Copiilor le transmitem să rămână la fel de serioși ca și până acum, iar cuplurilor le dorim să se bucure, alături de nepoți și strănepoți, de toate momentele frumoase care le așteaptă în continuare. La Mulți Ani tuturor! Multă sănătate și fericire! Sunt un exemplu demn de urmat!” (Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița)

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului