Zilele trecute am reușit, împreună cu colegul, Dragoș State, salvator montan la Salvamont Prahova, să urcăm Mt. Whitney (4425m) din Sierra Nevada, pe Creasta Estică (Gr. 5.8, 4B), full trad, adică numai cu asigurări mobile, nu fixe.
Accesul se face pe North Fork Lone Pine, o vale surprinzător de sălbatică, unde se ajunge după ce ai achitat taxa de parc în valoare de 30$. Traseul începe cu o cățărare ușoară de pe ultimul prag glaciar (3850m), unde nu este necesară legarea în coardă, iar traseul propriu zis purcede din jurul cotei de 4000m.
Trebuie menționat că mai există o rută, clasică, mai ușoară, dar mult mai lungă, care duce spre aceeași cotă. Însă noi am preferat ruta alpină, mai tehnică.
A fost o experiență nouă și spectaculoasă, cu un traseu complicat, nu dificil, dar complicat ca orientare. Variante întortocheate, care în realitate te scoteau în afara traseului, blocuri de granit instabile, fisuri ce veneau din direcții diferite, toate astea trebuind a fi gestionate, fără ca pe drum să ai un reper. Am întâlnit, în itinerarul nostru, un singur piton ruginit, lăsat acolo, cel mai probabil de premieriști.
Dar cu toate acestea muntele cățărat pe aceasta variantă rămâne de o frumusețe fără margini, iar de sus, savoarea piscurilor semețe ale Sierrei, te lasă fără glas.
Mulțumiri pentru sprijin: Consiliului Județean Dâmbovița, Swarco, Geoarc
Geo Badea



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Vrea sau nu PSD să facem reforme?
Tehnologia de ecran NanoCell de la LG: IATĂ tot ce trebuie să știi despre ea
Ce înseamnă un egoism sănătos?