Carmen Holban alături de copiii din Moreni la prima ediție a evenimentului „Kids Sport & Fun Fest”

Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, a participat astăzi, alături de președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și vicepreședintele OFSD Dâmbovița, Luciana Cristea, la evenimentul „Kids Sport& Fun Fest” organizat de doamnele social-democrate din Moreni.
”Așa cum era de așteptat, a fost o primă ediție reușită, iar sutele de copii participanți s-au distrat și s-au bucurat în Parcul Central din Moreni, jocurile și atelierele de creație fiind principala atracție la doar câteva zile distanță de începerea școlii. Cei mici s-au descurcat de minune, iar noi promitem că vor mai fi astfel de momente!”, a transmis Carmen Holban, președinte OFSD Dâmbovița.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a apreciat că ”rutina în care cei mici intră în zilele noastre, mai ales din cauza telefoanelor și a altor dispozitive electronice folosite peste măsură, trebuie să fie întreruptă de activități precum ateliere de creație, desene pe asfalt, volei, badminton și turneu de minifotbal”.
Liderul PSD le-a felicitat pe colegele din Organizația Femeilor Social-Democrate pentru inițiativa unor astfel de momente și, de asemenea, îi aplaudă toți copiii pentru alegerea de a fi prezenți la ”cele mai sănătoase” activități pentru vârsta lor și le urează un an nou școlar plin de realizări.
Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *